4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Viața cotidiană va fi limitată doar pentru perioade scurte”. Poliția roagă șoferii să-și facă din timp traseul pe 31 mai - 2 iunie și să evite ruta Chișinău – Bulboaca

Poliția face apel la conducătorii auto să dea dovadă de înțelegere față de eventualele dificultăți din trafic, să își păstreze calmul și să nu uite de politețea rutieră, în perioada 31 mai - 2 iunie. De asemenea, cel mai indicat este ca cetățenii să își planifice din timp traseul de deplasare în zilele de 31 mai, 1 și 2 iunie, accesând drumurile adiacente Aeroportului Internațional Chișinău, evitând arterele principale ale capitalei, precum și deplasarea în anumite intervale de timp pe ruta Chișinău – Bulboaca și revers.

Foto: UNIMEDIA

La fel, Poliția va suplini numărul angajaților în spațiile publice din Chișinău, pentru a fluidiza traficul rutier și va intensifica patrulările, întrucât în capitală și în localitățile din proximitate sunt așteptați mulți vizitatori. Cetățenilor li se recomandă să aibă asupra lor documentele de identitate, în cazul în care vor fi legitimați de către organele de ocrotire a normelor de drept.

În contextul pregătirii Summitului, Poliția de Frontieră va spori controlul și supravegherea în toate zonele de competență. Astfel, va fi suplinit numărul de polițiști de frontieră din prima linie și al dispozitivelor speciale de control al documentelor de călătorie.

Protecția demnitarilor de rang înalt va fi asigurată de Serviciul Pază și Protecție de Stat(SPPS), în care este implicat un dispozitiv mărit de forțe de securitate aferente numărului mare de delegații oficiale.

Serviciul de Informații și Securitate va realiza măsuri orientate spre descoperirea, prevenirea şi contracararea acţiunilor care periclitează securitatea de stat, publică şi a cetățenilor.

Comunicarea cu cetățenii va fi intensificată, astfel încât să se aducă la cunoștință toate măsurile de securitate, pentru ca cetățenii să-și poată organiza în mod optim deplasările.

Informațiile de interes public vor fi comunicate pe toate canalele existente ale autorităților din domeniul securității naționale prin paginile de web și Facebook. Vor fi publicate hărți cu trasee alternative, perimetrele în care parcările nu sunt permise în perioada desfășurării Summitului și alte informații importante și utile pentru cetățeni.

Din rațiuni de securitate, mai multe informații, inclusiv cele care prevăd unele restricționări, nu pot fi date publicității decât foarte aproape de momentul instituirii acestora. În acest context, autoritățile naționale fac apel la înțelegere din partea cetățenilor pentru inconveniențele generate de lipsa informării prealabile pe problemele date.

GMSS informează că pe parcursul lunii mai vor fi organizate mai multe simulări și antrenamente tactice în vederea asigurării desfășurări la un nivel înalt al Summitului CPE, în Republica Moldova.

Autoritățile, mizează pe atitudinea proactivă a cetățenilor în tot angrenajul de pregătiri pentru acest eveniment de anvergură care se va avea loc în țara noastră, în localitatea Bulboaca.


Pub