„Vă imaginați într-o țară europeană „autentică” sau în orice altă tară cu intelectualitate care se respectă, să facă o asemenea declarație un Rector al celei mai mari universități, iar toată presa „independentă” să ignore, să nu reflecte în noutățile sale?
De ce tace presa "independentă"? Pentru că în postarea lui Igor Șarov se face referință la unul, care a moștenit „din tată-n fiu” Universitatea Tehnică din Moldova - mare activist pas-ist și deputat „pe-o lună”...
Domnilor intelectuali din mediul academic, a mai rămas ceva demnitate și „coloană vertebrală”? Pe cine să mizeze acest popor?”, a scris Ion Chicu.

Scandal pe fuziunea USM și UTM, după ce rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, ar putea obține un al treilea mandat consecutiv, după modificarea propusă la Codul Educației. Rectorul USM, Igor Șarov, critică această inițiativă. „Orice intenție de reorganizare care ar putea duce la menținerea aceleiași familii la conducerea unei universități pentru un total de aproximativ 44 de ani, contravine flagrant principiilor de transparență, alternanță și democrație. Nu suntem Coreea de Nord”, a scris Șarov.
Guvernul a votat pe 13 iulie, proiectul de hotărâre pentru reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării.
Deputații PSRM au contestat la Curtea Constituțională decizia Guvernului cu privire la lichidarea universităților. „Această reformă este lipsită de transparență”, a spus Vlad Batrîncea.
Ministerul Educației a luat decizia ca Universitatea Agrară să fie absorbită de Universitatea Tehnică întrucât „își dorește pentru fiecare sector important din economia RM să pregătească resurse bine calificată”. Explicația a fost oferită de ministrul Anatolie Topală după ce mai mulți oameni s-au arătat nedumeriți de anunțul privind absorbția Universității Agrare de către UTM.
Deputații PSRM au contestat la Curtea Constituțională decizia Guvernului cu privire la lichidarea universităților. „Această reformă este lipsită de transparență”, a spus Vlad Batrîncea.
Guvernul a votat pe 13 iulie, proiectul de hotărâre pentru reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat despre „începerea celui mai important proces de modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova din ultimii ani”. Procesul de modernizare va include reorganizarea prin absorbție a mai multor instituții de învățământ superior.
Universitatea Tehnică din Moldova și Universitatea de Stat ar putea fuziona. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun.
Noua instituție, după fuzionarea Universității de Stat din Moldova (USM) cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) va purta numele Universitatea Chișinău.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!