4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Astăzi, cultura muzicală națională rămâne mai săracă.” Doliu la Teatrul Național de Operă și Balet. Maestrul Viorel Zgardan s-a stins din viață

Doliu la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Maestrul Viorel Zgardan, Artist Emerit al Republicii Moldova, solist de operă al primei scene lirice a țării, a trecut în neființă, .

Foto: colaj

„In memoriam Viorel Zgardan

Cu profund regret, anunțăm trecerea în eternitate a maestrului Viorel Zgardan, Artist Emerit al Republicii Moldova, solist de operă al primei scene lirice a țării.

Timp de peste trei decenii, Viorel Zgardan și-a consacrat viața Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, artei lirice și publicului. Prin noblețea timbrului său, rigoarea stilistică, expresivitatea scenică și responsabilitatea artistică, a dat viață unor roluri importante din repertoriul universal, contribuind la prestigiul și continuitatea repertoriului de operă al instituției.

A fost un nume important al scenei noastre lirice, participând în majoritatea producțiilor de operă prezentate în repertoriul curent al Teatrului. Prezența sa artistică a adus profunzime, echilibru și consistență ansamblului scenic și muzical al spectacolelor.

De-a lungul carierei sale, a evoluat pe aceeași scenă cu mari personalități ale artei lirice naționale, precum Maria Bieșu, Mihail Munteanu, Vladimir Dragoș și alți artiști notorii care au marcat istoria Teatrului nostru.

Viorel Zgardan a reprezentat cu demnitate Republica Moldova în numeroase turnee și spectacole desfășurate în Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Marea Britanie, Franța, Elveția, Germania, Croația, România, Belgia, Irlanda și în alte țări, ducând peste hotare numele teatrului liric național.

Astăzi, cultura muzicală națională rămâne mai săracă fără un artist de aleasă ținută artistică și profesională, iar Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” pierde un coleg prețuit, un interpret valoros și un artist devotat vocației sale.

Exprimăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, apropiaților, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au aplaudat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace”, menționează administrația Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.


Pub