„La momentul actual avem peste 70 mii de teste, este vorba despre testele care au fost procurate, o parte donate. În iulie așteptăm un lot de teste de 10 mii donate de Coreea de Sud, și vreau să le mulțumesc pentru că noi am avut posibilitate să coordonăm când să fie livrate aceste, pentru că ele oricum au și un termen de valabilitate. Mai așteptăm livrarea unor teste care sunt din sursele fondului global, este vorba despre circa 20 mii teste”, a declarat Dumbrăveanu.
Totodată a precizat că inițial pe platforma Comisiei Situații Excepționale a fost luată decizia că să fie procurate 100 mii de teste, dar în dotarea ANSP-ului erau circa 20 mii. Astfel, ANSP, analizând situația, a solicitat să fie procurate doar 80 de mii ca să fie utilizate corespunzător necesității și să nu depășească termenul de valailitate.
Amintim că la mijlocul lunii aprilie a fost livrat ajutorul din China, constituit din mai multe echipamente de protecție, dar și cele 80 de mii de teste. Lotul din China includea peste 80 mii de kituri de extracție, peste 280 mii de respiratoare KN 95, peste 600 mii de perechi de mănuși medicale, 50 mii tuburi de prelevare, mii de ecrane și ochelari de protecție, combinezoane, termometre cu infraroșu și alte echipamente de protecție.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!