În caricatură este ilustrată o bibliotecară și Mitropolitul Basarabiei.

Și jurnalista Nata Albot a comentat decizia.
„PAS împing în parlament un proiect de lege prin care o aripă a Bibliotecii Naționale din Chișinău să fie transmisă cu titlu gratuit din proprietatea statului în proprietatea Mitropoliei Basarabiei.
În primul rând… Legislația R. Moldova permite retrocedarea sau compensarea bunurilor naționalizate doar pentru PERSOANE FIZICE supuse represiunilor politice, nu și pentru cele juridice. Ceea ce vrea să facă PAS este o derogare de la lege, adică o excepție. Cu ce ocazie?
În al doilea rând… Au mai încercat și alte culte religioase, cum ar fi Biserica Catolică și comunitatea evreiască, inclusiv prin instanță, să le fie întoarse proprietățile confiscate de sovietici, însă nu au obținut nimic, exact din același motiv. Nu sunt persoane fizice. Odată ce se face această excepție, se creează un precedent juridic. Iar asta poate deveni un teren foarte bun de procese juridice pierdute de stat și despăgubiri plătite din banii cetățenilor
În al treilea rând…Moldova e un stat laic, iar cochetarea politicienilor cu biserica este o practică păguboasă, care trebuie eliminată. Acum 2 ani, Pas își cucerea electoratul fără populism, adunat prin selfie la icoane.
Dacă cei de la PAS, prin asemenea acțiunj, încearcă să recâștige puncte în sondaje, atunci dați-vă afară consilierii. Ei n-au înțeles nimic despre alegătorul vostru.
Asemenea decizii compromit valorile pentru care v-am votat. Bucurați-ne că ați identificat bani pentru a repara și moderniza Biblioteca Națională. Faceți aici o excepție și demonstrația-ne credință în carte și educație”, a scris aceasta, pe Facebook.
Iurie Muntean, fost deputat, la fel a reacționat la această știre.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!