4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Deputații rămân cu imunitate „full pachet”: CC a dat aviz negativ inițiativei PAS, ce ar permite reținerea parlamentarilor, fără acordul plenului, în cazuri de corupție

Curtea Constituțională nu susține modificarea articolului 70 alin. (3) din Constituția Republicii Moldova, care vizează imunitatea deputaților. Instituția a emis aviz negativ proiectului de lege înaintat de către un grup de deputați din Partidul Acțiune și Solidaritate.

Foto: UNIMEDIA

Avizul s-a referit la un proiect de lege constituțională inițiat de 34 de deputați. Aceștia au dorit modificarea articolului 70 alin. (3) din Constituție, adăugând, în principal, următorul text:

„Reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată poate avea loc fără încuviințarea Parlamentului, în cazul exprimării în scris a acordului deputatului privind efectuarea acțiunilor procesuale respective”.

Conform notei de argumentare a proiectului de lege constituțională, atunci când organele de drept cer ridicarea imunității parlamentare a unor deputați din opoziție, în societate s-ar crea impresia că acțiunile privind ridicarea imunității au mai mult un scop politic, decât elucidarea faptelor imputate. Prin acest acord, deputatul și-ar manifesta disponibilitatea de a conlucra cu organele de anchetă, fără parcurgerea etapelor birocratice. Mai mult, solicitarea acordului său nu va presupune că există o necesitate stringentă a organului de urmărire penală de a efectua cele patru acțiuni: reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată.

Curtea a notat că, în prezent, articolul 70 alin. (3) din Constituție prevede că „deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului, după ascultarea sa”. Acest text îi garantează deputatului imunitatea personală, asigurându-i independența, protecția în fața abuzurilor sau presiunilor sub forma amenințărilor, a privărilor de libertate sau a procedurilor judiciare. Imunitatea nu este aplicabilă în cazul deputaților prinși în flagrant delict.

Prin inițiativa de revizuire a Constituției, autorii sesizării propun posibilitatea deputatului de a renunța, printr-un acord scris, la ascultarea sa de către Parlament și la procedura încuviințării de către Parlament a ridicării imunității sale pentru a putea fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată. 

„Având în vedere caracterul strict al considerentului Curții Europene, potrivit căruia este contrar Convenției ca o persoană să renunțe la protecția acesteia din simplul motiv că acceptă sau se oferă să fie plasată în detenție, Curtea a conchis că proiectul de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituție are ca rezultat suprimarea garanțiilor dreptului la libertatea individuală. Așadar, proiectul contravine articolului 142 alin. (2) din Constituție. Odată ce a ajuns la această concluzie, Curtea nu a analizat conformitatea proiectului de modificare a Constituției cu celelalte drepturi fundamentale cu care interferează”, se spune în avizul Curții Constituționale.


Pub