Divorțul lui Igor de Olga Busuioc
„Ei se cunoșteau din copilărie, de la Centrul de Exelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga" . Totul a fost bine între ei, dar despărțirea lor a fost cauzată de faptul că Olga pleca prea des pentru mult timp în străinătate, iar Igor rămânea singur. Și, cum se spune, „ochii care nu se văd, se uită”, iar relația s-a răcit.
Cei mai frumoși ani din viață, tinerețea, și să fii singur… Șapte ani de zile a fost tot așa: o ducea la aeroport, o întâlnea, iar apoi ea pleca din nou.
El își dorea foarte mult copii, dar Olga nu voia. Ea își dorea carieră… Și atunci, după șapte ani, Igor a luat decizia divorțului. Îmi iubesc copiii foarte mult, așa că am respectat hotărârea lui”, povestește femeia.
„S-a recăsătorit peste un an cu Angela”
„Pentru Igor, însă, familia era cel mai important lucru. De multe ori, când dă interviuri, spune că pune familia pe primul loc.
Igor s-a recăsătorit peste un an cu Angela. S-au întâlnit la un eveniment. Mi-a plăcut mult. Mi s-a părut o fată deschisă, sigură pe ea, de parcă m-ă știa de o viață”, adaugă mama acestuia.
De ce au decis să plece la București?
„Angela deja avea un loc de muncă acolo. Igor a plecat și el, dar la început făcea naveta. Cânta la evenimente, mergea înainte și înapoi, dar asta nu era viață de familie. Așa că, după ce și-au vândut casa, și-au împărțit banii și au investit într-un apartament la București. I-am ajutat și eu”, spune aceasta.
Acolo, Igor și-a deschis și o companie de imobiliare.
Plecarea lui Igor din formația Akord
Femeia spune că Igor este cel care a înființat Akord, iar 90% din repertoriul lor a fost scris de el. Artistul a făcut parte din formație 12 ani de zile.
„Mi-a fost milă, pentru că Igor a muncit atât de mult, 12 ani de muncă, și să-i dai cu piciorul… Nici lui nu i-a fost ușor, dar pur și simplu nu mai suporta tensiunea.
Tensiunea asta mare venea din partea unuia dintre membri și a lui Bădicu. Nu mai putea suporta, mai ales că știa că cea mai mare parte a muncii o făcea el”, mărturisește mama interpretului.
Urmărește întreg interviul mai jos:
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!