„Apar suspiciuni cu privire la modul în care se selectează, în genere, martorii. De altfel, dacă o să observați, mulți dintre martorii selectați de către judecători, la propunerea apărării, sunt sub urmărire penală în alte dosare. Ceea ce le permite să refuze să se prezinte mărturii, alții sunt plecați peste hotare. Probabil, asta a și fost miza - să nu ajungă în instanța de judecată. Iar persoanele care nu au discreția de a refuza să vină în calitate de martori în instanța de judecată au fost neglijați pentru a-i atrage în procesul de judecată”, a declarat Fadei Nagacevschi.
Avocatul Lucian Rogac nu exclude că va primi refuz din partea instanței și atunci când va cere aducerea forțată a martorilor.
„Va fi interesant dacă vom putea să-i administrăm pe toți. Mai bine zis, să-i putem invita pe toți. De aia noi am și dat, am prezentat o listă mai mare ca să avem de unde să alegem în caz că dintr-o instituție respectivă nu putem asigura prezența unui martor, să-l schimbăm pe celălalt. Dar instanța ne-a furat acest drept. Teoretic avem dreptul să-I aducem forțat, dar cred că în completul dat ne va fi refuzat, ca și multe alte cereri pe care le-am înaintat. Desigur, vom face uz de toate pârghiile de apărare. Este o misiune destul de dificilă pentru partea apărării pentru prezentarea martorilor în ședințele de judecată, or noi nu avem pârghiile pe care le au acuzatorii, în primul rând noi nu avem acces la registrul de date al populației și nu avem „organe de represalii”, fiindcă, din câte știm noi, la ședințele de judecată martorii au fost, așa-zis, invitați, dar mai degrabă au fost spereați prin readucere înapoi în calitate de bănuit”, a adăugat Lucian Rogac.
Apărătorul și observatorul independent în cadrul procesului au reamintit că „reducerea” listei inițiale de martori cu peste 80 la sută reprezintă o „abatere crasă”, din ea fiind excluși exponenți importanți ai structurilor financiare și ai instituțiilor de stat din perioada 2013 - 2015, care au avut tangențe directe cu situația bancară de atunci.
„Apararea consideră drept o încălcare gravă a tuturor principiilor și garanțiilor consființite de legislația națională și de Constituție, cât și de legislația internațională. După studierea mai amănunțită a materialelor cauze, am prezentat o listă de 163 de martori și instanța ne-a limitat la doar 27 de martori, indicând expres care sunt aceștia. Considerăm acest lucru o ilegalitate crasă. Lipsesc persoane cu funcții-cheie din acea perioadă, mai ales persoane responsabile de monitorizarea sau reglementarea sistemului financiar-bancar la acea dată”, a declarat Lucian Rogac.
„Pentru un observator independent este destul de straniu de a înțelege opunerea, cu atâta obstinență, de a invita toți demnitarii din acea perioadă, care au participat la acest proces decizional, care s-a finalizat cu furtul miliardului. Astăzi apărarea a prezentat documente, diferite hotărâri ale CC, anumite hotărâri de angajare a răspunderii Guvernului, acele garanții bancare.
Dar toate lucrurile astea au fost aprobate de către anumiți demnitari și toate astea reprezintă un complex al acestei operațiuni care s-a finalizat cu furtul miliardului. La fiecare etapă a furtului miliardului au fost anumite intervenții și în condițiile în care se invoc aceste elemente, este imperios să fie invitate toate persoanele pentru a explica. Au votat de bună credință, pentru motive individuale sau au fost forțate de către cineva, șantajate, presate”, a mai adăugat Fadei Nagacevschi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!