Cine este Igor Susarencu, ce funcții a deținut, ce rol au ofițerii în rezervă din cadrul Asociației „Scutul Poporului”, ce își propune organizația, dar și dacă este sau nu adevărat că în spatele acesteia ar sta liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, aflați din interviul ce urmează.
(interviu) Igor Susarencu, locotenent-colonel în rezervă, despre rolul ofițerilor ce au aderat la „Scutul Poporului” și dacă stă sau nu în spatele asociației Gheorghe Cavcaliuc
Locotenent-colonelul în rezervă, Igor Susarencu a demisionat din cadrul Ministerului de Interne în ianuarie 2022, odată cu venirea PAS la guvernare. Recent, acesta a aderat la Asociația „Scutul Poporului” și a fost ales vicepreședinte. „Ceea ce se întâmplă acum în țară nu poate să continue, iar fără ordine în cadrul organelor de forță, nimic în țară nu se poate dezvolta. Noi am decis să punem umărul, să protejăm oamenii, care își manifestă dezacordul cu acțiunile demnitarilor de rang înalt și comunicăm permanent cu polițiștii, ca să-i ajutăm să nu îndeplinească ordine ilegale pe care le primesc de sus”, a declarat într-un interviu Susarencu.
Foto: Igor Susarencu
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!