„Eu îi voi numi pe rând, în ordine, după punctajul obținut. Nu am aici cifrele scorului, dar ele sunt apropiate. Cel mai înalt scor l-a avut Dorin Junghietu, mai apoi, Roman Stavilă, urmează Vadim Ceban, actualul președinte MoldovaGaz. După aceea, e vorba de Constantin Vozian”, a declarat Parlicov.
Recent, Ministerul Energiei a lansat concursul de selectare a patru din cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, care vor fi înaintați din numele instituției.
Președintele MoldovaGaz, Vadim Ceban, a anunțat astăzi, pe Telegram, că se va înscrie la concursul anunțat de Ministerul Energiei pentru funcțiile din cadrul Consiliului de Administrație, pe care îl conduce din 2019.
Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz” a luat act de expirarea mandatului actualei componențe a Consiliului de Administrație, începând cu 25 iunie 2024. În același timp, pentru perioadă de 3 luni, a fost aprobat un nou Consiliu, compus din 7 persoane, anunță reprezentanții companiei.
Anterior, membrii erau desemnați de Guvern, iar în fotolii s-au perindat inclusiv consilieri de atunci ai președintei Maia Sandu, printre ei și Veaceslav Negruță.
Veaceslav Negruța a confirmat că are un onorariu de 90 de mii de lei în calitate de membru al Consiliului de administrare MoldovaGaz. „Din data de 30 noiembrie, eu am avut o plata făcută, am verificat contul bancar în ianuarie și deja banii erau în cont”, a spus Negruță, în februarie 2022.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!