Potrivit MoldovaGaz, este vorba despre Bubenov Anton, Vlasov Pavel, Emelyanov Denis, Jelnov Roman, Yuriev Mihail, Ceban Vadim și Corin Serghei.
„În același timp, pentru aceeași perioadă, Ceban Vadim a fost numit Președinte al Consiliului de Administrație, iar Emelyanov Denis, Yuryev Mihail și Corin Serghei vor deveni vicepreședinți ai Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz””, precizează responsabilii.

Ministerul Energiei a lansat concursul de selectare a patru din cei 9 membri ai Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, care vor fi înaintați din numele instituției. Mandatul la o parte dintre membrii Consiliului de Administrație expiră în luna iunie, iar Ministerul Energiei a decis să selecteze candidații pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al Moldovagaz prin concurs deschis.
Anterior, membrii erau desemnați de Guvern, iar în fotolii s-au perindat inclusiv consilieri de atunci ai președintei Maia Sandu, printre ei și Veaceslav Negruță.
Veaceslav Negruța a confirmat că are un onorariu de 90 de mii de lei în calitate de membru al Consiliului de administrare MoldovaGaz. „Din data de 30 noiembrie, eu am avut o plata făcută, am verificat contul bancar în ianuarie și deja banii erau în cont”, a spus Negruță, în februarie 2022.
Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz” este format din 9 membri numiți la propunerea principalilor acționari, pe un termen de 3 ani.
Președintele Consiliului de Administrație este Vadim Ceban, care a fost numit în funcție la 02 septembrie 2019.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!