35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(video) „Am identificat lacune ce trebuie corectate.” Munteanu, după tragedia din Dereneu și satele inundate: Ministerul Muncii va oferi sprjin familiilor afectate

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat ce măsuri întreprind autoritățile în localitățile din Călărași și Ungheni, afectate grav de ploi și inundații, zilele trecute. „Ministerul Muncii trebuie să vină urgent cu măsuri de sprjin pentru familiile afectate, am vorbit cu doamna ministră, se lucrează pentru sinistrați și mai ales pentru copiii care au rămas fără sprijin în urma acestor tragedii. În același timp, trebuie să vedem ce măsuri luăm, nu putem exclude asemenea situații pe viitor, dar putem minimiza pagubele. Aceste situații ne arată când de important e să avem autorități locale puternice, bine organizate și capabile să gestioneze problemele”, a declarat prim-ministrul, la ședința de astăzi a Guvernului.

Foto: captura foto

„Revenim la situația din localitățile afectate de ploi și inundații, am urmărit criza care se întâmplă în ultimele zile, în special în raioanele Călărași și Ungheni, care au fost afectate. Mulțumesc colegilor care au reacționat foarte prompt. Sâmbătă, cu miniștrii Bolea, Missail-Nichtin și Hajder ne-am deplasat în zonele afectate și am văzut personal cât de serioase sunt problemele cu care se confruntă oamenii- avem gospodării afectate, infrastructura deteriorată și familii care au pierdut foarte mult din ceea ce au avut. În procesul de intervenție și lichidare a consecințelor foarte repede am implicat resurse considerabile. Au fost implicați 1240 de angajați și mai mult de 300 de mijloace de transport și intervenție. Grație intervenției rapide și profesioniste a colegilor din sectorul energetic, avaria de la stația Vulcănești, provocată de rafalele puternice de vânt, a fost remediată fără deconectări electrice masive, le mulțumesc. Intervențiile continuă în teren și solicit Centrului Național de Management al crizelor, IGSU, MAI, Armatei Naționale și Ministerului Mediului să rămână mobilizate și să continue sprijinul pentru autoritățile locale și oamenii afectați. Ministerul Muncii trebuie să vină urgent cu măsuri de sprjin pentru familiile afectate, am vorbit cu doamna ministră, se lucrează pentru sinistrați și mai ales pentru copiii care au rămas fără sprijin în urma acestor tragedii.

În același timp, trebuie să vedem ce măsuri luăm, nu putem exclude asemenea situații pe viitor, dar putem minimiza pagubele. Aceste situații ne arată când de important e să avem autorități locale puternice, bine organizate și capabile să gestioneze problemele comunităților.

Am identificat lacune care trebuie corectate. Ministerul Mediului a început deja verificările privind modul de administrare a iazurilor și lacurilor. Lipsa scurgerilor sau blocarea lor cu deșeuri a agravat semnificativ situația din teritoriu și trebuie să ne asigurăm că pe viitor vom fi mai bine pregătiți”, a punctat Alexandru Munteanu.

Ploile torențiale din data de 22 mai au provocat situații grave în raioanele Călărași și Ungheni, după ce în satul Hîrjauca s-a rupt digul unui iaz, iar viitura a inundat mai multe gospodării și drumuri. Potrivit autorităților, prin intermediul Serviciului 112 au fost recepționate numeroase apeluri de ajutor. Oamenii au anunțat despre automobile blocate de ape, gospodării inundate și persoane refugiate pe acoperișuri din cauza viiturii.

Și comuna Greblești a fost grav afectată de inundații, în urma ploilor torențiale. Situația s-a agravat și mai mult din cauza creșterii debitului râului Ichel și a ruperii digurilor de protecție ale unor lacuri din raionul Ungheni.

Trei automobile în care se aflau cinci persoane au fost luate de viitură și duse în mijlocul unui lac format în urma inundațiilor. La fața locului au intervenit de urgență salvatorii, pompierii și polițiștii.

Apele iazului din satul Hîrjăuca au inundat terenurile agricole din apropierea satului Codreanca. Potrivit imaginilor trimise la adresa redacției noastre, în zonă se observă întinderi de apă pe mai multe ogoare.

Un bărbat de 48 de ani din satul Dereneu, raionul Călărași, a fost găsit fără viață după inundațiile provocate de ploile torențiale. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul s-ar fi înecat în apropierea propriei gospodării, după ce a rămas blocat în mai multe crengi aduse de viitură și nu a mai reușit să se salveze. Corpul neînsuflețit a fost descoperit de un localnic, care a alertat Poliția.

Bărbatul din Dereneu, găsit decedat lângă gospodăria sa, avea în grijă doi copii, după ce soția sa a decedat în urmă cu aproximativ un an și jumătate.


Pub