40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 127 drone Atac masiv pe Sankt Petersburg: 127 de drone ucrainene interceptate, terminal petrolier și centru de date în flăcări 2.500 €/lună Job la Polul Sud: 2.500 €/lună pentru 6 luni printre pinguini, la baza Port Lockroy din Antarctica
Un alt ex-judecător din dosarul Laundromat scapă de pedeapsă, după 7 ani de judecăți: A expirat termenul de prescripție

Un alt ex-judecător pe cazul „Laundromat” a fost recunoscut vinovat de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, însă a fost liberat de pedeapsă în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere penală. Decizia a fost pronunțată pe 28 iunie curent de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, anunță Procuratura Anticorupție.

Foto: procuratura.md

„Cauza penală a fost pornită în septembrie 2016 de către Procurorul General, în temeiul autosesizării de către Procuratura Anticorupție. Ulterior, reprezentarea acuzării de stat a fost instrumentată tot de către Procuratura Anticorupție.

Potrivit materialelor, în anul 2010, condamnatul, în exercitarea funcției sale de judecător, a emis o hotărâre contrară legii, într-un caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Marea Britanie, privind încasarea datoriei în sumă de 180 milioane dolari SUA, în mod solidar, de la debitorii: o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova și două companii din Federația Rusă.

În al doilea episod, prin aceeași schemă, în martie 2013, judecător, a emis o altă hotărâre contrară legii, într-un alt caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Marea Britanie, privind încasarea datoriei în sumă de 610 milioane dolari SUA, în mod solidar, de la debitorii: o persoană fizică cu domiciliul în Republica Moldova, o companie din Republica Seychelles și patru companii din Federația Rusă.

Judecătorul a emis și eliberat ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 180 milioane dolari SUA și 610 milioane dolari SUA, în beneficiul creditorului – companiei străine/nerezidente cu sediul în Marea Britanie, în ciuda lipsei actelor juridice valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului. De asemenea, judecătorul a ignorat faptul că și restul documentelor anexate la dosar, nu erau autentificate corespunzător, precum și nici legalizate, astfel inculpatul la pronunțarea hotărârii judecătorești ignorând procedurile legale.

Ordonanțele judecătoreaști emise de judecător, în cauzele civile, au avut consecințe financiare considerabile (180 milioane dolari SUA și respectiv 610 milioane dolari SUA), fiind transmise unui executor judecătoresc, care a încasat forțat suma din conturile bancare ale companiilor din Federația Rusă și Republica Seychelles, precum și de la cetățeni din RM în folosul „creditorului”.

Urmărirea penală a durat aproximativ 4 luni, iar judecarea acesteia a durat mai bine de 7 ani, fiind examinat în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate.

Astfel, în rezultatul examinării cauzei, la 28 iunie 2024, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, a recunoscut vinovat ex-judecătorul de comiterea a două capete de acuzare prevăzute la art. 307 alin.(1) din Codul penal - pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii în cadrul dosarului penal „Laundromat”, însă a fost liberat de pedeapsă penală în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere penală.

De asemenea, menționăm că a fost formulată o opinie separată de către un judecător, însă până în prezent, Procuratura Anticorupție nu a recepționat-o”, comunică PA.

Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a menținut sentința primei instanțe din 23 septembrie 2022, prin care inculpatul, ex-judecătorul Gheorghe Marchitan, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii - pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii.

În rezultatul examinării apelului declarat de avocatul inculpatului împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 23 septembrie 2022, judecătorii din cadrul colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, la 15 mai 2024, chiar dacă au admis apelul, l-au recunoscut vinovat pe Gheorghe Marchitan de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii în cadrul „Laundromat”, însă a fost liberat de răspundere penală în legătură cu survenirea prescripției tragerii la răspundere penală.


Pub