Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos: Ce nu trebuie să faci astăzi

Creștinii ortodocși de stil vechi prăznuiesc astăzi, 19 august, Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos, una dintre cele mai mari sărbători creștine, inclusă între cele 12 praznice împărătești. Evenimentul amintește de momentul în care Mântuitorul, urcând pe Muntele Tabor împreună cu apostolii Petru, Ioan și Iacov, s-a schimbat la față, iar chipul Său a strălucit asemenea soarelui, iar hainele I s-au făcut albe ca zăpada. Atunci au apărut și proorocii Moise și Ilie, iar dintr-un nor s-a auzit glasul Tatălui ceresc: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați”.

Foto: dexologia.ro

Credincioșii duc la biserică struguri din prima recoltă pentru a fi binecuvântați de preot, iar în unele locuri se sfințesc și alte roade, grădini sau spice de grâu pentru semănat. De asemenea, în anumite zone se face pomenirea eroilor și a celor trecuți la Domnul. Tot în această zi este dezlegare la pește pentru cei care postesc.

Superstițiile legate de sărbătoare spun că oamenii care se roagă să scape de o patimă, precum fumatul sau băutura, primesc ajutor; femeile însărcinate care respectă ziua vor avea o naștere ușoară și prunci sănătoși; nu e bine să se spele haine sau să se facă certuri, căci așa va fi tot anul, iar fetele care se spală pe cap de „Schimbarea la Față” riscă să nu le mai crească părul, așa cum nici iarba nu mai crește după această zi.

În tradiția românească, sărbătoarea mai marchează și trecerea de la vară la toamnă. Se spune că după această zi nu mai este bine să faci scăldat în râuri și lacuri.

Tradiția populară amintește, de asemenea, că este bine să fie evitate călătoriile, chiar și pe distanțe scurte, întrucât există riscul de a rătăci drumul spre casă. Într-o astfel de situație, se crede că întoarcerea este posibilă abia în anul următor, odată cu venirea berzelor.


Pub