„Într-un stat de drept justiția nu poate fi tratată ca plantația guvernanților și mesajele lor la acest capitol trebuie să fie mai moderate.
Textele deciziilor pronunțate confirmă că între experți și mercenari este o graniță fină, peste care, din păcate, s-a pășit în prevetting.
Consider că aceste decizii sub nici o formă nu afectează mandatele colegilor noștri din CSM. Spre deosebire de politicieni, judecătorii trebuie să respecte Legea, indiferent ce părere avem despre ea. În plus, colegii noști din CSM au fost susținuți masiv de către judecători la adunarea generală a judecătorilor.
Deciziile CSJ însă ne confirmă că reforma justiției nu poate fi făcută cu buldozerul, mai ales dacă la volan stă cineva care nici pe bicicletă nu prea poate merge.
Din alt punct de vedere, reevaluarea permite întregii echipe de „prevetting” să mai activeze câteva luni în condiții mai mult decât avantajoase pentru realitățile din Republica Moldova”, a menționat Alexei Paniș.
Premierul Dorin Recean a venit cu o atenționare către judecătorii din cadrul Curții Supreme de Justiție, care au participat la anularea unor decizii ale Comisiei Pre-vetting. „Vreau să le spun la minoritatea coruptă din tagma judecătorilor că, nu ne-ați surprins. Veți răspunde conform legislației”, a declarat Recean, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
Președinta Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a venit cu un comentariu, după ce Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting. „Urmărim o nouă încercare a grupărilor corupte din sistem de a bloca evaluarea extraordinară. Nu s-a examinat temeinic, să se vadă dacă intr-adevăr unele merită a fi întoarse la evaluare sau nu. S-a mers pe principiul „după noi și potopul”, a menționat Stamate. De asemenea, și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi a venit cu un comentariu, după ce Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting și a anulat deciziile Comisiei. „Un nou eșec răsunător al guvernării. Este tot mai consolidată opinia în societate că scopul așa-zisei reforme a PAS a fost de a prelua controlul asupra sistemului judecătoresc”, a menționat juristul. Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile mai multor procurori și judecători, care au picat evaluarea pre-vetting. Potrivit hotărârii instanței, aceștia ar urma să fie reevaluați de Comisie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!