„Astăzi, mai mulți primari din țară m-au telefonat disperați, că nu au primit de la Ministerul Finanțelor TDG (transferurile cu destinație generală) și nu au bani pentru a plăti salariile. Mai mult, din cauza corupților din PAS, bani nu sunt nici pentru TDS (transferuri cu destinație specială), adică Guvernul nu achită APL-urilor nici pentru competențele delegate. Mai grav, e că lipsa banilor se întâmplă în săptămâna în care Fiscul a acumulat peste 2 miliarde de lei (în special, datorită impozitului pe venit achitat pentru anul trecut, foarte bun din punct de vedere economic). Dar ce vom face la sfârșit de aprilie, când veniturile vor fi cu mult mai modeste?
Este clar că Maia Sandu nu va discuta la CSS jefuirea bugetului de către corupții din PAS. Ea, mâine, va țipa la procurori și SIS, cerând persecutarea opoziției. Maia Sandu nu va discuta la CSS „unde-i miliardul”. Ea va cere poliției sale politice să închidă gura la toți, care spun deschis despre delapidările banilor publici.
Maia Sandu, nu furați banii statului și dați salariul oamenilor la timp”, a declarat ieri fostul premier.
Șefa statului, Maia Sandu, a convocat pentru astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate. Subiectul discuțiilor va fi combaterea corupției mari.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!