„Știți când am eu mi-am înaintat candidatura la funcția de prima general în municipiul Chișinău? Imediat ce am insistat, am făcut presiunile unei opoziții sănătoase, serioase, și am obținut această posibilitate.
Ceea ce vă pot spune astăzi este că, sunt pregătit pentru a participa. Bineînțeles că niciodată să nu spui niciodată, mai ales în condițiile în care nu avem o certitudine la acest exercițiu”, a răspuns Năstase întrebat dacă va candida la prezidențiale.
Năstase a refuzat să răspundă dacă va candida în calitate de candidat independent.
La data de 1 ianuarie 2023, președintele fondator al Platformei DA, Andrei Năstase, a declarat că, la moment, nu îl interesează politicul. Declarația vine, după ce acesta a părăsit formațiunea. „Am decis să mă întorc la rădăcinile mele”, a declarat Năstase.
Președintele fondator al Platformei DA, Andrei Năstase și majoritatea consilierilor municipali Chișinău ai formațiunii și-au depus demisia din formațiune, după acuzațiile lansate la adresa lor a conducerii acesteia. Totodată, aceștia nu își vor depune mandatele din CMC.
Alegerile prezidențiale vor fi organizate, cel mai probabil, la mijlocul sau finalul lunii octombrie 2024.
Mandatul actualei președintă de țară expiră la 24 decembrie 2024.
Maia Sandu și-a anunțat deja candidatura pentru al doilea mandat la Președinția Republicii Moldova.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!