20,1059 lei/EUR Euro la 20,1059 lei (+3 bani), dolar la 17,9822 lei (+7 bani) — leul slăbește față de ambele 1,1 mln € Prejudiciu de 1,1 milioane euro în dosarul de fraudă; București decide dacă rămâne în arest preventiv 30 de zile 12 °C Maximă de 12 grade la Chișinău cu ploi slabe aproape continue; miercuri se încălzește la 15 grade 13 morți 13 morți și 300+ răniți în atacul Houthi pe aeroportul din Riad; 3 rachete balistice interceptate
Dicţionarul Cambridge a desemnat cuvântul anului 2024: Vedele precum Dua Lipa şi Simone Biles l-au făcut celebru

„A manifesta'” a fost desemnat cuvântul anului 2024 de dicţionarul Cambridge după ce vedete precum starul pop Dua Lipa şi gimnasta Simone Biles au vorbit despre „manifestarea succesului”, informează agerpres.ro.

Foto: foto-simbol

Termenul, care a câştigat teren pe TikTok şi alte reţele de socializare, a fost căutat de aproape 130.000 de ori pe site-ul Cambridge Dictionary anul acesta.

Potrivit editorilor dicţionarului, a fost unul dintre cele mai căutate cuvinte ale anului 2024. Wendalyn Nichols, managerul editorial al Cambridge Dictionary, a spus că termenul „manifest'' a „crescut notabil în căutări'' anul acesta. '„Utilizarea sa s-a extins foarte mult în toate tipurile de media graţie unor evenimente din 2024 şi arată cum, de-a lungul timpului, se pot schimba semnificaţiile unui cuvânt'', a declarat ea. Dua Lipa a spus anul acesta că şi-a „manifestat succesul" înainte de a fi cap de afiş la Festivalul Glastonbury. Potrivit lexicografilor, termenul „a manifesta'' a evoluat la sensul de „a imagina realizarea unui lucru pe care ţi-l doreşti, cu credinţa că dacă faci acest lucru, probabilitatea de a se întâmpla este mai mare''. Dr. Sander van der Linden, autorul volumului „Psihologia dezinformării'' şi profesor de psihologie socială la Universitatea Cambridge, a avertizat că ideea manifestării succesului nu are o validitate ştiinţifică. „Manifestarea este ceea ce psihologii numesc gândire magică sau iluzia generală că anumite ritualuri mentale specifice pot schimba lumea din jurul nostru'', a spus el.


Pub