„La moment avem 60% din angajații instituțiilor de învățământ vaccinați. Încercăm ca până la începutul anului școlar să avem cel puțin 70% din personal vaccinat. Încercăm să-i motivăm prin exemple de reușite, prin instituții care au reușit să se organizeze în așa fel, încât părinții să aibă siguranță pentru sănătatea propriilor copii, atunci când vor veni la școală, iar nor să reușim să fim bine pregătiți. Vaccinarea va fi un indicator pentru stabilirea modului de organizare a procesului educațional începând din 1 septembrie.
Țin să menționez că Ministerul Educației, printr-o scrisoare unde cuprinde mai multe aspecte, a menționat că în anul școlar se aplică aceleași modele care au fost aprobate anul trecut, la decizia fondatorului, în dependență de starea epidemiologică din localitate. Unul din cele șapte model este învățarea la distanță, altul este învățarea cu prezență fizică în sala de clasă. Aceste oportunități sunt încă în discuții și analiză și prin această scrisoare încercăm să motivăm cadrele didactice, să menționăm că vaccinarea va fi un indicator prin care se va stabili modul de organizare a procesului educațional începând cu 1 septembrie”, a declarat Viorica Negrei.
Pe 30-31 iulie 2021, în cele două zile ale Maratonului de Vaccinare anti-Covid-19 pentru cadrele didactice, s-au imunizat circa 850 de persoane: profesori, învăţători, educatori şi angajaţi auxiliari de la instituţiile educaţionale din oraş.
Totodată, viceprimărița Olga Ursu a ţinut să sublinieze că imunizarea anti-Covid-19 rămâne o prioritate, în condiţiile când se apropie noul an şcolar 2021-2022, iar procesul educaţional se doreşte a fi organizat cu prezenţă fizică în clase şi în siguranţă.
Vaccinarea anti-Covid-10 este gratuită şi poate fi solicitată la cele 70 de puncte de imunizare de pe teritoriul municipiului, inclusiv la cele 2 puncte mobile: troleibuz şi autobuz, amplasate în sectoarele capitalei şi în suburbii.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!