4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
(doc) Tranzacțiile de gaze naturale din ultimul an, parțial desecretizate: Datele, publicate de ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, anunță că a desecretizat parțial tranzacțiile de gaze naturale din ultimul an. Astfel, acesta a publicat pe rețele un tabel în care sunt indicate datele tranzacțiilor. „Le găsiți aici, ca toți doritorii să le poată analiza și să comenteze ulterior fapte, nu zvonuri”, a scris Parlicov pe pagina de Facebook.

Foto: UNIMEDIA
„Așa cum am promis, am desecretizat parțial tranzacțiile de gaze naturale din ultimul an, ca toți doritorii să le poată analiza și să comenteze ulterior fapte, nu zvonuri.

Astăzi, managerul Energocom, Victor Bânzari, a oferit mai multe explicații și este deschis să repete acest exercițiu, dacă va fi cazul”, a scris ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Andrei Spînu, Secretarul general al Aparatului Președintei, afirmă că o parte din gaz, care a fost cumpărat în decembrie 2022 și cel din februarie curent, a fost procurat la punctul de livrare din Grecia: „Originea nu era a Federației Ruse”.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a arătăt nemulțumit de decizia MoldovaGaz de relua importul de gaze de la Gazprom și pentru malul drept al Nistrului, după o pauză de peste 3 luni. „Această decizie nu a fost coordonată. MoldovaGaz trebuie să treacă, imediat, la procurarea volumelor de la Energocom”, a declarat Parlicov într-o conferință de presă susținută astăzi, 21 martie.

Șeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, a venit cu precizări în legătură cu achizițiile și furnizarea de gaze naturale în luna martie. „Luând în considerație că prețul gazelor naturale livrate de SAP „Gazprom” și SA „Energocom” sunt practic similare MoldovaGaz până la finele lunii martie 2023 va procura pentru consumatorii săi circa 0,7-0,8 milioane m3 pe zi de la SAP „Gazprom”, și circa 1,3-1,5 milioane de m3 pe zi de la SA Energocom”, a declarat Ceban.

Anterior, Andrei Spînu, a declarat că din creditul împrumutat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare de 300 de milioane de euro, Republica Moldova nu poate procura gaz de la Gazprom. „Pentru a cheltui banii din creditul BERD au fost preselectate 7 companii de la care poate fi procurat gaz natural la preț de piață, dar printre acestea nu este Gazprom.




Pub