Potrivit proiectului, aprobat ca bază, tariful ar urma să crească la 23,69 lei.
„Eu vreau să mulțumesc executivului pentru pregătirea acestor materiale foarte complicate. Aceste ajustări vin astăzi în condițiile în care energia electrică s-a scumpit, dar din câte înțeleg acest tarif urmează să crească. Este foarte ipocrit când majorezi cu 300% curentul și să spui că nu e justificată o ajustare care trebuia făcută de ani de zile. Noi avem cel mai mic tarif la apă din țară. Noi nu vrem să rămână școlile, grădinițele, toți cetățenii fără apă”, a declarat primarul Ion Ceban.
În semn de nemulțumire, PAS a părăsit sala de ședințe.
„Considerăm că astăzi a avut loc votarea unui proiect de decizie, care nu a trecut toate procedurile legale. Și da, este o problemă”, a declarat consiliera PAS, Zinaida Popa.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a avertizat consumatorii că din 24 noiembrie ar putea rămâne fără apă, din cauză că Apă-Canal are datorii mari față de Premier Energy. Ulterior, Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat că Apă Canal și Premier Energy au ajuns la înțelegere.
Tariful actual, pe care îl aplică Apă-Canal Chișinău pentru consumatorul casnic este de 8,65 lei pentru apă și 2,04 lei pentru canalizare, în timp ce producerea unui metru cub de apă costă ACC în jur de 14,88 lei, iar pentru canalizare, furnizorul suportă în jur de 7,79 lei. Declarațiile au fost făcute de șefa Apă-Canal, Irina Gutnic. În aceste condiții, susține Gutnic, „există un risc major de sistare a aprovizionării orașului și suburbiilor cu apă și canalizare”.
Pe 28 octombrie, CSE Chișinău a declarat situație excepțională în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare în capitală și suburbii.
ANRE s-a aratat îngrijorat de faptul că pe ordinea de zi a ședinței CMC s-a regăsit subiectul „Cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare furnizat/prestat de către S.A. „Apă Canal Chișinău”. Instituția menționează în prezent „Apă Canal Chișinău” activează în baza unor Acorduri internaționale de împrumut, iar competența legală de aprobare a tarifelor pentru serviciul public de canalizare şi/sau de epurare a apelor uzate în cazul dat aparține ANRE.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!