25,21 lei/l Benzina scumpiește: litrul va costa 25,21 lei, motorina 21,92 lei în acest weekend 3 Trei suspecți din Chișinău arestați 30 zile în dosarul contrabandei cu armament de la vama Leușeni 100.000 lei Fulger a depistat droguri de peste 100.000 lei la Buiucani, un bărbat de 38 ani reținut 80 ani Femeie de 80 ani la spital după ce a fost lovită de un Nissan pe trecerea de pietoni la Vatra
(video) Ping-pongul pe securizarea Hotelului Național s-a încheiat: Primăria pune 24 de camere de supraveghere, după ce a sudat intrările în „clădirea morții” din Centru

Hotelul Național intră, în sfârșit, sub control strict, după ce Primăria Chișinău a blocat intrările și a început montarea camerelor video pentru a preveni accesul neautorizat. Anunțul a fost făcut de către primarul capitalei, Ion Ceban, care a venit și cu un apel repetat către Guvern.

Foto: Colaj

„Au fost sudate și blocate mai multe intrări, au fost montate gratii metalice și se lucrează la instalarea a 24 de camere de monitorizare video, care au fost oferite gratuit de compania «QGroup», în cadrul proiectului «Orașul meu protejat»”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, lucrările continuă și în această săptămână, iar accesul la imaginile video va fi transmis ulterior poliției, pentru o supraveghere permanentă a perimetrului.

Ceban a solicitat, totodată, implicarea Guvernului: „Acum este important ca reprezentanții Guvernului, prin instituțiile pe care le dețin, să instaleze și un punct de pază de stat în acel perimetru.”

Pe 6 noiembrie 2025, poliția a fost pusă în alertă după ce o fată de 13 ani nu a mai revenit acasă de la școală. După câteva ore de căutări, trupul neînsuflețit al copilei a fost descoperit în fântâna ascensorului fostului Hotel „Național” din centrul Chișinăului.

Un salvator, care a fost în cadrul echipajului de intervenție la fostul hotel Național din centrul capitalei, acolo unde o copilă de 13 ani s-a aruncat în fântâna ascensorului, face dezvăluiri cutremurătoare despre cele întâmplate. „Acționam, iar alături stătea tatăl... și eu șopteam neîncetat „de ce?”. După astfel de intervenții, care îți distrug psihicul, te întrebi dar oare la mine acasă e totul bine? Oare generația puternică a crescut o generație slabă sau una pierdută? Trăiesc cu aceste întrebări în fiecare zi. Nu e hype, e doar durere”, a scris Dmitri Polscin.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o soluție legală pentru a obliga să se asigure paza. Să fie luate măsuri imediate, pentru că este vorba despre siguranța copiilor”, a declarat edilul.

Ulterior, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că autorităților locale ar trebuie să angajeze un paznic la clădirea fostului Hotel Național.

După tragedia de la Hotelul Național, primarul capitalei, Ion Ceban, a dispus crearea unui grup de lucru, condus de un viceprimar și responsabili ai preturii, care să se deplaseze la fața locului pentru a evalua lucrările necesare montării unui gard de protecție în jurul clădirii. Cheltuielile, afirmă edilul, vor fi ulterior transmise proprietarilor, întrucât imobilul este proprietate privată.

Intrarea în clădirea fostului Hotelul Național a fost blocată în seara de 20 noiembrie. Mai multe imagini, care arată că accesul în imobil a fost zavorât, au apărut pe rețele.


Pub