„Sunt aici în studiou, unde trebuia să aibă loc dezbaterile electorale. Am fost invitată pentru 12 minute de imitare a democrației, ceea ce ei numesc dezbateri și întâmplător sau nu, astăzi, anume acum, a fost stinsă lumina, chiar în momentul în care am intrat în emisie directă.
Reamintesc că acest lucru s-a întâmplat ultima dată în istoria TV8, atunci când noi trăiam în timpul statului capturat, eram încă în sediul vechi de la TV7 și la fel s-a stins lumina.
Eu nu accept să particip în acest teatru, eu am vrut să povestesc despre adevăratele probleme despre care această televiziune nu vorbește, ei mi-au furat televiziunea ilegal, 3 ani în urmă și au început să deservească această putere care le garantează „krîșa” politică, iar ei le oferă, în schimb, servicii de curățare a imaginii.
Și iată în ziua în care m-au invitat s-a stins lumina, așa e pe timpul „democrat”. Iat-o pe una dintre cei care mi-au furat televiziunea, doamna Rață ”, a declarat Natalia Morari.
Canalul TV8 a pasat vina chiar pe candidată și a cerut poliției să investigheze motivele care au dus la deconectarea curentului.
Natalia Morari a fost exclusă din bordul TV8, în 2021, când aceasta a recunoscut public că tatăl copilului său este omul de afaceri Veaceslav Platon. Relația de dragoste dintre Platon și Morari a ieșit la iveală în iulie 2021, când omul de afaceri a publicat pe pagina sa o poză cu un bebeluș ce seamănă leit cu fiul Nataliei Morari, apoi a șters-o.
La scurt timp, o persoană care s-a prezentat drept administratorul paginii lui Platon, a anunțat, într-o postare, pe pagina omului de afaceri, că apariția pozei în care apare un bebeluș ce seamănă leit cu fiul prezentatoarei tv Natalia Morari a fost o… eroare.
În septembrie 2021, Natalia Morari a dezvăluit că Veaceslav Platon e tatăl fiului ei. „Am decis să spun, ca să nu mai fiu șantajată”, a explicat jurnalista. „Asta este ultima mea declarație despre viața personală. Vă rog să păstrați dreptul lui Rem la o copilărie liniștită”, a adăugat aceasta, într-o postare pe Facebook.
A urmat un mare scandal, cu implicarea numelui televiziunii la care Natalia Morari era cofondator și plecarea acesteia din televiziune.
Jurnalista Natalia Morari a atacat în instanță Asociația care deține licența TV8, solicitând să fie restabilită în funcție. Aceasta spune că toate hotărârile Adunărilor Generale Extraordinare în acest sens au fost adoptate ilegal, iar ședințele - organizate cu încălcarea Statutului Asociației, „lucru care va fi demonstrat în cadrul procesului de judecată”. Mai mult, aceasta a povestit despre ședința din 7 septembrie 2021, la care „mai mulți colegi i-au organizat un adevărat „товарищеский суд” invocând detalii din viața sa personală și să se retragă de pe sticlă pe o perioadă de timp, cât se vor liniști apele”. „Chiar dacă oricum nu aveam tangență cu managementul operațional și politica editorială a postului, am acceptat să fac toate acestea pentru că presiunea a fost mult prea mare”, a spus atunci jurnalista.
În 2024, jurnalista Natalia Morari a luat decizia de a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova la alegerile din toamna acestui an.
Candidata independentă la Președinție, Natalia Morari, a făcut o retrospectivă a campaniei electorale, înainte de a începe ultima săptămână de „luptă” pentru șefia statului și a povestit cum e să fii pe partea cealaltă de baricadă și să simți pe propria piele tăvălugul electoral nu ca jurnalist, dar ca și candidat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!