18,97 lei/l Motorină scade sub 19 lei/l în weekend la 18,97 lei/l, benzină 22,32 lei/l; ANRE 100 mil. lei Ghimpu-Plîngău în direct: proteste anti-Plahotniuc finanțate cu bani furați de la BEM 1.000.000 Țigări ascunse în tavanul camionului; organizator, șofer și soție trimiși judecată PCCOCS 19,80 lei Euro la 19,80 lei, dolar 16,89 lei azi la BNM pentru weekend; euro crește cu 0,003 lei
Un copil din raionul Ungheni, bătut crunt și violat de alți doi minori. Procurorul dezvăluie detalii șocante

Caz șocant într-un sat din raionul Ungheni. Un copil din clasa a 3-a fost bătut cu bestialitate și violat de doi minori cu vârsta de circa 14 ani. Procuratura a pornit o urmărire penală pe numele celor doi, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă detenție pe viață.

Foto: stirilekanald.ro

Cazul a fost făcut public anonim, pe o rețea de socializare. Persoana care a relatat cele întâmplate spune că acum o săptămână, câțiva băieți au furat ghiozdanul copilului, iar acesta a fugit după ei pentru a-și recupera pierderea, însă a fost ademenit într-un loc mai îndepărtat și bătut crunt, în special în zona capului, iar apoi violat. Nici mama micuțului, nici administrația școlii, unde el a mers chiar a doua zi, plin de vânătăi, nu au anunțat poliția și nici medicii.

Copil violat de doi minori / Sursa:captura foto facebook

Procurorul responsabil de caz din cadrul Procuraturii Ungheni, Ludmila Zaharia, a menționat, pentru UNIMEDIA, că a fost pornită o urmărire penală pe acest caz, iar principalii doi suspecți au deja vârsta de 14 ani și pot fi trași la răspundere penală, riscând chiar detenție pe viață dacă vor fi găsiți vinovați.

„A fost pornită o urmărire penală în baza articolului 171, alineat 3, litera a. În total au fost 5 minori la fața locului, dar acțiuni violente cu caracter sexual au efectuat doi dintre ei. Se cunosc făptașii, aceștia au vârsta susceptibilă tragerii la răspundere penală, au deja 14 ani împliniți și riscă de la 10 la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață. Unul dintre minori are deja pornit un alt dosar penal pe privațiune de libertate”, a precizat Ludmila Zaharia.

Mama copilului a relatat procurorului că micuțul a început să vorbească după vizita la psiholog. Până atunci, el refuza să spună altceva în afară de faptul că a fost bătut. Copilul nu mai vrea să frecventeze școala din sat, iar părinții au decis să îl înmatriculeze în altă instituție de învățământ. Totodată, el are parte de asistență medicală zilnic, până se va face bine.

Toate acțiunile de urmărire penală cu prezența victimei vor fi efectuate doar în prezența psihologului.


Pub