În prima ei postare pe Instagram, actrița americană în vârstă de 46 de ani a făcut publică o scrisoare pe care a primit-o de la o adolescentă din Afganistan, care denunță că drepturile și libertăților lor încep să fie pierdute, subliniind că „suntem din nou închiși”, notează CNN.
„În acest moment, oamenii din Afganistan își pierd capacitatea de a comunica pe rețelele sociale și de a se exprima liber. Așa că am venit pe Instagram pentru a împărtăși poveștile și vocile celor din întreaga lume care luptă pentru drepturile de bază ale omului”, a scris Angelina Jolie în prima ei postare pe platforma deținută de Facebook Inc , atașând în același timp și câteva fotografii care ilustrează scrisoarea redactată de mână de către adolescenta afgană, precum și o poză cu șapte femei îmbrăcate în vestimentația tradițională musulmană burqa.
„Înainte de intrarea talibanilor în oraș (Kabul), cu toții aveam drepturi și ne li puteam apăra în mod liber”, scrie tânăra în scrisoare, precizând și că „odată cu preluarea puterii de către talibani, ne temem cu toții de ei și de ce ne-ar putea face și credem că toate visurile noastre au dispărut”.
Angelina Jolie, care este care este și trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), a scris în prima postare pe instagram că a vizitat granița cu Afganistanul cu două săptămâni înainte de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, unde a întâlnit refugiați afgani care fugiseră din calea talibanilor.
„Asta a fost acum douăzeci de ani. Este dezgustător să vezi cum afganii fug din nou din cauza sentimentului de teamă și incertitudine care le-a cuprins țara. Să cheltui atât de mult timp și bani, să verși atât de mult sânge și să pierzi vieți doar pentru a ajunge la un astfel de rezultat este un eșec aproape imposibil de înțeles”, a punctat Angelina Jolie.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!