6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Serbia: Aleksandar Vucic a câștigat mandatul din primul tur la alegerile prezidenţiale

Preşedintele sârb în exerciţiu, Aleksandar Vucic, a revendicat o victorie zdrobitoare la prezidenţiale, prelungind un deceniu de stăpânire asupra ţării din Balcani unde s-a prezentat drept garantul stabilităţii în umbra războiului din Ucraina, scrie agerpres.ro.

Foto: BBC

„Nu a existat niciun suspans în niciun moment”, a spus el în discursul său de victorie, felicitându-se pentru că a câştigat al doilea mandat de cinci ani din primul tur, cu aproximativ 60% din voturi.

„Sunt bucuros că un număr mare de oameni au votat şi au demonstrat caracterul democratic al societăţii sârbe”, a continuat cel care a fost succesiv vicepremier şi prim-ministru înainte de a accede la preşedinţie.

Alegătorii au fost chemaţi la urne să desemneze un nou preşedinte, cei 250 de deputaţi, precum şi mai multe consilii municipale, printre care cel din Belgrad, capitala.

Aleksandar Vucic a declarat că formaţiunea sa, Partidul Progresist Sârb (SNS, centru-dreapta), a câştigat aproape 44% din voturi la alegerile legislative. „Avem cu partidul maghiar mai mult decât suficiente voturi pentru a forma o majoritate”, a adăugat el.


Pub