„Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie. Este un moment istoric pe care îl așteptăm cu toții de peste 16 ani. De altfel, istoria pare că se desfășoară foarte rapid pentru România în această perioadă. Au trecut doar 10 zile de când am fost admiși pe deplin în spațiul Schengen, iar astăzi am primit de la Departamentul de Stat și Departamentul pentru Securitate Internă anunțul oficial al includerii țării noastre în programul Visa Waiver”, a spus premierul României.
„Sunt două evenimente esențiale care confirmă recunoașterea României pe scena internațională și în relația sa cu partenerii strategici.
Dincolo de faptul că românii nu vor mai pierde timp și bani pentru a-și lua vize pentru SUA, decizia de azi are în primul rând o valoare simbolică. Pentru că este un semn clar al încrederii Statelor Unite ale Americii în țara noastră, în instituțiile noastre și în cetățenii noștri. Dar este și o recunoaștere a progresului pe care l-am făcut în ultimii ani, a reformelor pe care le-am implementat și a apropierii noastre de standardele euroatlantice.
Astăzi putem vorbi cu mândrie despre succesul românesc, despre succesul întregii noastre societăți. Și sper ca alături de Schengen, acesta să fie un punct de cotitură în ceea ce privește modul în care trebuie să acționăm ca să atingem succesul. Mult prea mult timp am stat încremeniți în lamentări”, a adăugat primul-ministrul Ciolacu.
„România este integrată și mai mult într-o rețea internațională de cooperare. După implementarea Visa Wiver, majoritatea călătorilor români care vin în SUA nu vor mai fi nevoiți să aibă nevoie de viză pentru Statele Unite, a spus ambasadoarul Kathleen Kavalec.
„Va dura ceva timp pentru ca sistemele necesare să intre in funcțiune pentru călătorii români. În săptămânile viitoare vom anunța exact data la care Visa Waiver intră în vigoare (…) Felicitări României!”, a mai adăugat ambasadorul SUA la București.
Decizia vine ca urmare a consolidării Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și ca o recunoaștere a eforturilor depuse de Guvernul României pentru îndeplinirea criteriilor de includere în Programul Visa Waiver.
Vineri, România va face parte, oficial, din Programul Visa Waiver, mecanism prin care românii vor putea călători nestingheriți în SUA, fără să mai aibă nevoie de viză. Criteriile pe care țara noastră le-a avut de îndeplinit au necesitat o serie de măsuri pe care guvernul de la București le-a impus pentru acestui rezultat. Este vorba despre scăderea ratei de refuz la 2,61% care a fost realizată cu ajutorul campaniei inițiate de Guvernul României: “Calificăm România în Programul Visa Waiver” prin care au fost încurajate și impulsionate reînnoirile de viză SUA B1/B2. https://calificamromania.gov.ro/.
O altă măsură a fost aceea prin care guvernul a susținut și încurajat angajații din administrația publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe, să obțină orice tip de viză SUA. În acest sens, în septembrie 2023, au fost inițiate discuții cu mai multe organizații profesionale în urma cărora, cu sprijinul și participarea Ambasadei SUA la București membrilor acestora le-a fost acordată prioritate și celeritate în obținerea vizei.
Criteriile tehnice de securitate, de asemenea, au fost foarte importante în acest demers.
„1. Încheierea cu SUA a Parteneriatului pentru securizarea frontierei MAI, împreună cu DHS, a stabilit un parteneriat pentru securizarea frontierelor celor două state, care presupune un schimb automatizat de date și informații prin intermediul unei platforme informatice (Secure Real-Time Platform);2. Implementarea programului ATS-G (Automated Targeting System – Global) La data de 19 ianuarie 2024, a fost încheiat Acordul între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii de colaborare în utilizarea informațiilor privind călătorii, în vigoare de la data de 28 august 2024.3. Consolidarea integrității procesului de acordare a cetățeniei române În plan legislativ au fost adoptate Ordonanța de urgență nr. 100/2024 privind modificarea şi completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 și Hotărârea Guvernului nr. 1.033 din 21 august 2024 pentru stabilirea specificațiilor tehnice privind prelevarea și stocarea electronică a datelor biometrice colectate potrivit dispozițiilor Legii cetățeniei române nr. 21/1991. Prin aceste modificări, se introduce colectarea și verificarea datelor biometrice în procesul de acordare a cetățeniei române și cardul electronic de cetățenie;4. Consolidarea integrității procesului de eliberare a documentelor de călătorie Legea nr. 174/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, adoptată în iunie 2024, a vizat limitarea eliberării pașaportului temporar în favoarea pașaportului electronic, document de călătorie cu un nivelul superior de securitate;5. Intensificarea cooperării polițienești cu SUA Pentru a sprijini cooperarea româno-americană în domeniul aplicării legii, din cursul anului 2023 a început dialogul cu autoritatea americană parteneră (Homeland Security Investigations) pentru un Memorandum de Cooperare pentru crearea, la București, a unei Unități de Investigații a Infracțiunilor Transfrontaliere care să permită investigarea în comun a infracțiunilor transfrontaliere și să combată traficul de migranți” , după cum rezultă din informațiile oficiale.
Un eveniment oficial este programat, vineri, și la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. Aici vor fi prezenți oficialii americani ai Departamentului pentru Securitate internă şi Departamentului de Stat, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei României la Washington.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!