Avocatul a precizat că un coleg din Grecia a înaintat deja o solicitare către procurorul executiv din Atena pentru a obține dreptul de a părăsi țara, însă aceasta nu a fost încă examinată.
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, este anunțat în căutare. Decizia a fost luată astăzi, 22 septembrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Anterior, se spunea că fostul deputat Constantin Țuțu, care are interdicția de a părăsi Grecia, s-ar afla în regiunea transnistreană. Despre aceasta au anunțat procurorii de caz, care au solicitat, în cadrul ședinței din 16 septembrie, reluarea cercetării judecătorești, anunțarea în căutare și arestarea preventivă.
Ulterior, premierul Dorin Recean a declarat că ex-deputatul Constantin Țuțu „ar intenționa să se deplaseze în regiunea transnistreană”, iar autoritățile analizează informațiile operative care indică posibile acțiuni ce ar putea urma după această vizită.
Pe data de 15 septembrie, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, are interdicția de a părăsi statul elen.
Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, reținut împreună cu Vladimir Plahotniuc în Grecia, pe 22 iulie 2025, a fost eliberat.
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat faptul că fostul deputat, Constantin Țuțu, care pe data de 22 iulie a fost plasat în arest preventiv în cel mai mare penitenciar din Grecia, are bilet procurat spre Moldova.
Constantin Țuțu a fost anunțat în căutare internațională prin Interpol la data de 9 decembrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, după ce pe numele lui a fost pornită o cauză penală pe faptul îmbogățirii ilicite în perioada anilor 2014-2018.
La 12 octombrie 2021 Procuratura Anticorupție i-a înaintat învinuirea fostului deputat Constantin Țuțu, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită (art.3302 alin.(2) din Codul penal) și două episoade de fals în declarații (art.3521 alin.(2) din Codul penal).
Constantin Țuțu este vizat în trei dosare penale.
În mai 2021, iubita lui Constantin Țuțu de atunci, Beatrice Petrachi, a publicat fotografii cu ei doi presupus de la Starea Civilă, iar internauții au concluziont că cei doi s-au căsătorit.
Doi ani mai târziu, Beatrice a șters toate fotografiile cu Țuțu de pe conturile sale de socializare, iar cei doi nu s-au mai afișzat public împreună.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!