Noul studiu a fost desfăşurat în cadrul Universităţii Agricole a Chinei de Sud.
Conform lui Liu Yahong, preşedintele acestei universităţi, echipa de cercetători a analizat peste 1.000 de mostre de metagenom aparţinând unor animale sălbatice şi au ajuns la concluzia că pangolinii sunt cea mai probabilă gazdă intermediară pentru noul coronavirus, transmite Agerpres.
Cercetătorii au identificat în primă instanţă că pangolinii, în proporţie de 70%, au fost depistaţi pozitiv cu Betacoronavirus.
Cercetătorii au izolat virusul şi i-au observat structura la microscopul electronic. Ei au descoperit că secvenţa genomică a tulpinii de coronavirus de la pangolini este în proporţie de 99% identică cu coronavirusul care a infectat mii de persoane în China.
Astfel, cercetătorii chinezi au ajuns la concluzia că pangolinii sunt o potenţială gazdă intermediară pentru noul coronavirus, conform lui Liu Yahong, care a mai precizat că acest rezultat va sprijini măsurile de control şi de prevenţie a epidemiei şi că oferă referinţe ştiinţifice pentru viitoare politici cu privire la animalele sălbatice.
Pangolinii sunt mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși care se îmbină întocmai ca țiglele de pe acoperiș, botul alungit, coadă foarte lungă, limba lungă protractilă și foarte lipicioasă, cu ajutorul căreia adună furnicile și termitele.
Denumirea de pangolin provine din cuvântul malaiezian panggoling care înseamnă încolăcire, deoarece pangolinii când se simt amenințați, se încolăcesc ca o minge sau emit o secreție odorantă.
Pangolinii au devenit rari deoarece localnicii îi vânează pentru carne, iar solzii lor sunt utilizați la ornarea obiectelor de artizanat și prepararea unor medicamente tradiționale cu rol stimulator.
Sunt mai multe specii de pangolini, dar specia Manis pendactyla se întâlnește în Nepal și China.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!