22,76 lei/l Benzină maxim 22,76 lei/litru, motorină 19,30 lei/l mâine; ANRE aprobă noi scumpiri de 6-7 bani 63,9 % Adulți supraponderali în RM, 22,7% obezi și 6,7% cu diabet; aplicație valori nutriționale lansată azi 50.000 CNA reține bărbat care promitea eliberare arestat din P13 în dosar trafic ființe contra 50.000 € influență 34.000 Femeie șantajată 6 ani de deținut cu poze intime; a transferat 34.000 € prin 93 operațiuni bancare
(video) Legea muncii și controlul de stat „în 7 minute”. Chicu a cerut ca proiectul să fie scos de pe agenda deputaților: A fost trimis seara la Parlament, astăzi la vot?

Ședința Parlamentului din 27 noiembrie a început cu tensiuni, după ce deputatul Blocului „Alternativa” Ion Chicu a cerut excluderea de pe ordinea de zi a proiectului de lege nr. 376, care modifică legislația privind Inspectoratul de Stat al Muncii și controlul de stat. „Acest proiect a fost votat ieri în Guvern. Seara a fost remis la Parlament. Reglementează relațiile de muncă, controlul… Este un proiect foarte complex. Nu l-a văzut absolut nimeni. Vă rog să-l excludem și să-l analizăm”, a menționat Chicu.

Foto: Parlament

La rândul său, deputatul PAS și ex-ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a respins criticile și a insistat că proiectul a fost consultat:

„Acest proiect a fost consultat timp de jumătate de an cu toate autoritățile, patronatele și sindicatele. Este un proiect din agenda de reforme. Urgența vine din faptul că trebuie să intre în vigoare în decembrie, pentru a accesa tranșa de 16 milioane de euro de la UE”.

Replica lui Chicu, în sală: „A, e pentru bani?” „Nu este doar despre bani, este despre protecția lucrătorilor”, a menționat Spatari. Majoritatea PAS nu a susținut propunerea lui Ion Chicu. Ulterior, a intervenit deputatul socialist, Vladimir Odnostalco, care a atras atenția la graba cu care s-au desfășurat procedurile în Comisie:

„Comisia a fost astăzi la 9:30. Secretarul de stat a venit la 9:53. În 7 minute ni s-a propus să discutăm un proiect de peste 30 de pagini”. „Dacă proiectul este atât de bun, de ce e această grabă?”, s-a întrebat parlamentarul.

Igor Grosu a întrerupt discuțiile:

„Domnul deputat, noi am votat deja. Mulțumesc.”


Pub