„Sper să îl putem anunța pe noul ministru săptămâna viitoare. (...) Avem nevoie de schimbări mari în agricultură și anume de asta nu m-am grăbit cu această decizie. Am identificat mai mulți candidați. La moment opțiunile s-au limitat deliberat la un cerc foarte restrâns de candidați”, a declarat Tofan.
Pe 24 iulie curent, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteața, a demisionat din funcție la 2 zile de la învestire.
S-a întâmplat după ce pe rețele au fost distribuite fotografii în care Radu Musteața apărea alături de membri PD. „Sunt falsuri, nu comentez”, a spus ultimul într-o primă reacței.
Ulterior, Radu Musteața s-a răzgândit și a revenit cu explicații.
Pe 23 iulie, Partidul Social Democrat European (PSDE) a confirmat că ex-ministrul a fost membru al Partidului Democrat din Moldova (PDM)
Tot pe 23 iulie, premierul Vasile Tofan a declarat că a discutat cu ministrul, care a negat că ar fi fost membru al formațiunii.
În octombrie 2021, Radu Musteața a fost numit de Guvern în calitate de director general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!