20,02 lei/l Motorină sare peste 20 lei/litru mâine, benzină la 23,08 lei; prețuri ANRE în creștere vizibilă 2.500 lei Mită cerută pentru adeverințe medicale șoferi la Șoldănești; CNA publică discuții și reține medicul-șef 15 tone Mărar contaminat cu pesticid distrus de ANSA înainte să ajungă pe piață sau în magazine 5 Mașini avariate pe drum-capcană Condrița-Căpriana din cauza gropilor adânci de pe carosabil
Circa 200 de copaci din capitală au fost doborâți de vântul puternic

Primăria Municipiului Chișinău informează că toate serviciile gospodărești municipale au fost implicate pe parcursul zilei la remedierea situațiilor problematice provocate de vântul puternic din 27-28 martie.

Foto: facebook
Astfel, Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” a intervenit la peste o sută de adrese din sectoarele orașului, unde au fost doborâți circa 200 de arbori. Au fost lichidate situațiile referitor la crengile/arborii căzuți peste fire electrice, acoperișuri de case sau automobile. Prăbușiri de arbori au fost înregistrate și în zonele verzi ale orașului: în parcurile „Valea Morilor”, „Valea Trandafirilor”, Pădurea Parc „Râșcani”, dar și din cadrul aliniamentelor stradale.

Echipele AGSV au lucrat și în comun cu furnizorul de energie electrică, evacuând un arbore bolnav căzut peste doi piloni de susținere a liniilor electrice. Astfel, grație efortului comun, a putut fi restabilită în timp util rețeaua electrică.

Totodată, șapte echipe vor lucra în continuare, peste orele de program, pentru a remedia problemele înregistrate.
La rândul lor, angajații Î.M. Regia „Exdrupo” intervin la restabilirea indicatoarelor rutiere, doborâte sau avariate de vântul puternic, pe tot teritoriul orașului.
Pe parcursul nopții trecute, a fost verificat încontinuu sistemul de canalizare pluvială, pentru a asigura funcționarea acestuia în regim normal.

Responsabilii Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, împreună cu managerii școlari, colaborează cu ÎM „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, pentru evacuarea copacilor căzuți și remedierea cazurilor problematice (deteriorare de acoperișuri din foi de ardezie și din tablă zincată, garduri, pavilioane și prăbușiri de arbori etc.).

În zilele cu avertizări meteo, automobiliștii sunt îndemnați să evite parcarea mașinilor în locuri nesigure sau în apropierea arborilor.
Cetățenii municipiului sunt îndemnați să raporteze cazurile problematice la Dispeceratul Central Municipal, tel. 022 22-22-67 sau 022 22-26-04.


Pub