Potrivit deciziei instanței, fapta imputată nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.
„Deși procurorii PCCOCS au solicitat condamnarea la 10 ani a unui angajat fictiv în 2016-2019 de la Moldova-Gaz, Judecătoria Chișinău l-a eliberat de răspundere.
Mai mult decât atât, la trimiterea dosarului în judecată, procuratura specializată a solicitat tragerea la răspundere și a unui fost vicepreședinte al Consiliului acestei societății și a consilierului dânsului, care l-a convins să-l ia la muncă pe angajatul fictiv. Prin urmare, acestora doi procurorii PCCOCS le-au incriminat comiterea abuzului de serviciu.
În perioada celor aproape 700 de zile lucrătoare, angajatul figura ca salarizat într-o Secție de metrologie și măsurare a gazelor. Totuși, potrivit colegilor acestuia din întreprindere, deși avea o fișă a postului, învinuitul a fost văzut la muncă în toți acei trei ani doar până la 15 ori. Mai mult decât atât, acesta nici nu a intrat în poșta electronică de serviciu, creată pentru acesta, ca să o folosească.
În pofida acestor încălcări stabilite, angajatul a primit salariu, inclusiv pentru asigurare socială și medicală, precum și bani pentru combustibilul mașinii, de peste 800.000”, notează PCCOCS.
Acuzatorii de stat o vor contesta la Curtea de Apel Centru, cu asigurarea prezumției nevinovăției figuranților până la o hotărâre finală, potrivit legii.
Cauza penală a fost trimisă în judecată în septembrie 2022.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!