4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Angajatul fără studii, care s-a prezentat la serviciu 15 zile în 2 ani și a primit salariu de aproape 1 milion de lei, la Moldova-Gaz, scapă de pedeapsă: Ce a stabilit instanța

Angajatul fictiv de la SA „Moldovagaz”, care timp de doi ani a ridicat venituri salariale de peste 800 de mii de lei, a fost achitat prin sentința Judecătoriei Chișinău. Procurorii vor contesta sentința, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit deciziei instanței, fapta imputată nu întrunește elementele infracțiunii incriminate.

„Deși procurorii PCCOCS au solicitat condamnarea la 10 ani a unui angajat fictiv în 2016-2019 de la Moldova-Gaz, Judecătoria Chișinău l-a eliberat de răspundere.

Mai mult decât atât, la trimiterea dosarului în judecată, procuratura specializată a solicitat tragerea la răspundere și a unui fost vicepreședinte al Consiliului acestei societății și a consilierului dânsului, care l-a convins să-l ia la muncă pe angajatul fictiv. Prin urmare, acestora doi procurorii PCCOCS le-au incriminat comiterea abuzului de serviciu.

În perioada celor aproape 700 de zile lucrătoare, angajatul figura ca salarizat într-o Secție de metrologie și măsurare a gazelor. Totuși, potrivit colegilor acestuia din întreprindere, deși avea o fișă a postului, învinuitul a fost văzut la muncă în toți acei trei ani doar până la 15 ori. Mai mult decât atât, acesta nici nu a intrat în poșta electronică de serviciu, creată pentru acesta, ca să o folosească.

În pofida acestor încălcări stabilite, angajatul a primit salariu, inclusiv pentru asigurare socială și medicală, precum și bani pentru combustibilul mașinii, de peste 800.000”, notează PCCOCS.

Acuzatorii de stat o vor contesta la Curtea de Apel Centru, cu asigurarea prezumției nevinovăției figuranților până la o hotărâre finală, potrivit legii.

Cauza penală a fost trimisă în judecată în septembrie 2022.


Pub