750.000 IDNP-uri Date personale a 750.000 de moldoveni accesate în atacul cibernetic masiv 20 % TVA De azi plătești TVA 20% la comenzi online sub 150€ de pe Temu, AliExpress 18.251 buletine de vot Azi se votează în 7 localități: 5 primari, un consiliu local și un referendum 22 ani Tânăr de 22 ani omorât la Botanica, suspect de 25 ani reținut 72 ore
Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din țară pentru proceduri legate de moștenire. Proiectul, votat în prima lectură

Actele care țin de eliberarea certificatului de moștenitor sau de certificatele legate de moștenire nu vor mai fi competența exclusivă a notarului de la locul deschiderii succesiunii. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de 68 de deputați.

Foto: simbol

Proiectul de lege care prevede excluderea competenței teritoriale exclusive a notarilor în materie de deschidere a succesiunilor a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Autorii menționează că, în prezent, se limitează nejustificat accesul cetățenilor la serviciile notariale de acest gen.

Respectiv, pentru deschiderea procedurii succesorale, persoanele îndreptățite vor putea depune o cerere la oricare notar din țară. Acest lucru este posibil datorită creării Registrului electronic al dosarelor succesorale și al testamentelor, precum și faptului că notarii au acces la diferite registre electronice. De asemenea, la cererea comună a unei majorități simple a moștenitorilor, notarul va putea transmite procedura succesorală către un alt notar. „Acest lucru va încuraja un spirit competitiv și va asigura o creștere a calității serviciilor și diminuare a costurilor”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Documentul va fi supus consultărilor publice, după care va fi propus spre examinare în a doua lectură. După adoptare, documentul va intra în vigoare după crearea condițiilor tehnice și operarea modificărilor necesare în sistemul informațional Registrul electronic al dosarelor succesorale și testamentelor, dar nu mai târziu de șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial.


Pub