Pe o stradă din orașul Căușeni, polițiștii au stopat un Mercedes, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani. În timpul verificării actelor acesta avea un comportament specific consumatorilor de droguri. Supus expertizei, rezultatul testului a ieșit pozitiv la substanțele narcotice.
Totodată, un alt caz a avut loc în satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul. Conducătorul unei motociclete fără număr de înmatriculare a fost stopat. Polițiștii au testat la alcool bărbatul de 54 de ani, iar rezultatul a arătat o concentrație de 1.00 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Unitățile de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar în privința conducătorilor auto au fost inițiate cauze penale.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!