„Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat în legătură cu cazul în care un elev al unei instituții de învățământ profesional tehnic ar fi fost amenințat cu un cuțit de către alți elevi ai aceleiași instituții.
MEC a solicitat administrației instituției să prezinte explicații cu privire la circumstanțele producerii incidentului și măsurile întreprinse pentru asigurarea siguranței elevilor.
Ministerul condamnă orice formă de violență și subliniază că siguranța și protecția elevilor în instituțiile de învățământ reprezintă o prioritate. MEC va analiza circumstanțele cazului și va solicita întreprinderea măsurilor necesare pentru prevenirea unor asemenea situații”, au declarat pentru UNIMEDIA responsabilii din cadrul MEC.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!