„Această majoritate nu o putem întrevedea în afară de cazul că dl Plahotniuc corupe câțiva deputați socialiști. E foarte posibil. În Parlamentul anterior, Partidul Socialiștilor a fost singurul partid pe care dl Plahotniuc l-a lăsat să crească nestingherit, i-a acordat canal de televiziune prin intermediul Consiliului Audiovizualului, controlat de către același domn Plahotniuc. Împreună democrații și socialiștii au schimbat legislația electorală cu scopul lor comun de a construi un zid de apărare împotriva blocului ACUM. Aceasta este semnificația legislației electorale adoptată în comun de către partidele lui Plahotniuc și Dodon - un zid comun de apărare împotriva adversarului lor comun, blocul ACUM.”
„Intervenția masivă în bunul mers al alegerilor a fost din partea partidului puterii, din partea holdingului media, din partea mașinăriei de corupție, din partea aparatului administrativ. Iată de unde a venit intervenția masivă în bunul mers al alegerilor. Amestecul Rusiei a fost foarte limitat. Măsura limitată a acestui amestec reflectă caracterul limitat al obiectivelor Rusiei în Republica Moldova în această perioadă. Rusia nu poate prelua întreținerea unei Moldove re-subjugate; Rusia nu intenționează să re-subjuge Moldova, are cu totul alte priorități; Rusia are limitări de geografie, în primul rând, și limitări de resurse.
Obiectivul limitat al Rusiei este acela de a menține în Republica Moldova instabilitatea și de a fixa Republica Moldova într-o permanentă zonă gri, într-o permanentă stagnare istorică. Mai există un obiectiv al Rusiei de perspectivă, perspectivă pe termen mediu, și anume de a crea o pseudo-rezolvare politică a conflictului din Transnistria, care să servească drept model unei rezolvări în Ucraina, și anume prin rețeta cunoscută – federalizarea numită astăzi „statut special” și neutralizarea permanentă a statului. Aceasta este rețeta pe care Rusia dorește s-o experimenteze în Republica Moldova și apoi s-o folosească drept precedent împotriva Ucrainei”, a conchis acesta.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!