35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
„Șoferul a tras pe dreapta, apoi s-au auzit primele țipete”: O tânără din Drăgănești a născut o fetiță în ambulanță

O mămică de 26 de ani a născut al treilea copil în ambulanță. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazul a avut loc pe data de 29 septembrie, în raionul Sîngerei.

Foto: Profimedia Images

„În dimineața zilei de 29 septembrie curent, echipa PAMU Drăgănești din cadrul SAMU Sîngerei a asistat nașterea unei fetițe, chiar în timpul transportării la spital. La ora 07:43, gravida de 26 ani a apelat la Serviciul 112 și a solicitat de urgență intervenția ambulanței pentru că avea dureri abdominale și contracții frecvente.

Echipa AMU s-a deplasat prompt la domiciliu, parturienta era la a III-a sarcină în 39-40 săptămâni. Personalul medical a preluat-o imediat pentru că prezenta semnele caracteristice travaliului.  

Din cauza evoluției rapide a procesului, șoferul ambulanței a tras pe dreapta și la ora 08:20 s-au auzit primele țipete ale micuței. Datorită profesionalismului și calmului echipei AMU, a venit pe lume o fetiță de aproximativ 3000 gr., cu scorul Apgar 8-9 puncte.

După asistența medicală urgentă acordată la etapa de prespital, lăuza și nou-născutul au fost transportați în stare satisfăcătoare la Centrul Perinatologic din cadrul IMSP Spitalul Clinic Bălți, unde au fost preluați de specialiști pentru îngrijiri corespunzătoare.

 Bravo echipei PAMU Drăgănești din cadrul SAMU Sîngerei:

  Felcer - Aurica Ababii 

  Infirmier - Aurelia Răcilă 

 Conducător autoambulanță - Ivan Galus

„Nașterea unei fetițe aduce cu ea o lume întreagă de vise, speranțe și magie!””, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.


Pub