4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
„Să se ocupe de violuri și droguri.” Ceban, după ce șeful IGP a spus că trotinetele sunt un pericol în trafic: A interzice e cel mai ușor

Primarul capitalei, Ion Ceban, i-a răspuns șefului Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, care a declarat că trotinetele electrice reprezintă un pericol pentru siguranța rutieră și nu ar trebui admise în traficul rutier. „În primul rând MAI trebuie să se preocupe de criminalitatea sporită - crime grave și extrem de grave, tâlhării, escrocherii, violuri, droguri”, a menționat edilul, la ședința de astăzi a Primăriei.

Foto: colaj

Întrebat despre propunerea șefului IGP privind interzicerea trotinetelor electrice în trafic, Ion Ceban a răspuns: „Cred că în primul rând MAI trebuie să se preocupe de criminalitatea sporită n diferite circumstanțe - crime grave și extrem de grave, tâlhării, escrocherii, violuri, droguri - o problemă neglijată la scară largă. Acele razii făcute pentru a da bine la statistică sunt bune, dar nu suficiente. Subiectul cu trotintele trebuie discutat în societate și dacă oamenii consideră că aceste lucruri trebuiesc cumva limitate, subt diferite experiențe, în diferite state, capitale. Suntem gata să ascultăm argumentele de o parte și de alta. Cu siguranță că cei care încală des regulile de circulațe ori o fac pe vitezomanii...ca și în traficul rutier, ca și autoturismele etc. Important că orașul este pentru toți. Ar fi foarte bine să ne respectăm, avem exemple pozitive, când toată lumea conviețuiește bine și exemple negative, când nu neapărat acest lucru se întâmplă. A interzice e cel mai simplu, cred că e bine să căutăm soluții de mijloc, ca să putem împăca toată lumea”.


Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, consideră că trotinetele electrice reprezintă un pericol pentru siguranța rutieră și nu ar trebui admise în traficul rutier. „Să vedem ce spune și primarul general, că și el circulă cu ele”, a declarat acesta.

În luna mai 2022, primarul capitalei, Ion Ceban, a mers spre casă cu o trotinetă electrică. Acesta s-a plâns că a fost nevoit să aștepte 20 de minute la semaforul roșu. „Probabil iar undeva se grăbeau guvernanții că nu au timp să aștepte la semafoare”, a spus Ceban. „Fără coridoare verzi, pază și rucsac”, a mai scris acesta cu aluzie la o poză în care Maia Sandu pleacă la Bruxelles, cu rucsacul pe un umăr.

În septembrie 2023, Ion Ceban a pomenit din nou despre trotineta cu care merge la serviciu, economisind și bani: „Trotineta nu se alimentează, fac uz probabil de clădirea publică, mai pun în priză”.


Pub