„Avem Comisia pentru Situații Excepționale, la ședința căreia a participat și reprezentantul OMS. Noi continuăm activitățile stabilite de această comisie. Astăzi va avea loc o nouă ședință. Carantina prevede supravegherea la domiciliu a persoanelor. Nimeni nu plasează toate persoanele care circulă în spitale. La spitalul de boli infecțioase Toma Ciorbă sunt pregătite locuri pentru orice eventualitate.
Sunt complicații la stabilirea celor infectați, întrucât febra nu apare la etape inițiale întotdeauna. Perioada de incubație este mult mai lungă decât s-a anunțat de 14 zile”, a explicat Chicu, cu referire la măsurile de prevenție a infectărilor cu coronavirus.
Potrivit premierului, a fost instalat un termoscaner la Aeroport și urmează să fie instalat încă unul.
În același timp, lidera PAS, Maia Sandu, a solicitat Guvernului să facă public planul de acțiuni pentru contracararea contaminării cu coronavirus și să informeze cetățenii cum să se protejeze.
Maia Sandu / Sursa:facebook
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!