„Cazul a fost înregistrat la postul vamal Aeroport Internațional Chișinău, în cadrul controlului bagajelor pasagerilor de la cursa Istanbul–Chișinău. Un nerezident, în vârstă de 47 de ani, a selectat culoarul verde – „nimic de declarat” și a comunicat funcționarilor vamali că nu transportă bunuri supuse declarării obligatorii. În rezultatul controlului vamal, în bagajul acestuia au fost depistate două drone și accesorii pentru acestea, bunuri pasibile declarării obligatorii, introduse cu încălcarea normelor legale. Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată conform prevederilor legislației în vigoare”, se arată în comunicatul emis de Serviciul Vamal.
„Nu am nimic de declarat”. Un cetățean străin, oprit la Aeroport, după ce a încercat să introducă două drone în țară
Două drone și accesorii pentru acestea au fost depistate în bagajul unui pasager care a ales „coridorul verde” și a declarat că nu transportă bunuri pasibile declarării.
Foto: Serviciul Vamal
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!