„Există destul de multe reticențe din partea procurorilor despre procedura de vetting, pentru că din punctul lor de vedere această procedură nu este clară, din toate aspectele.
Ei nu au nicio asigurare că acest proces va fi sigur și cu un rezultat corect. Am avut mai multe ședințe în care am discutat aceste aspecte, vrem să invităm această comisie la discuții, eu sper ca până la urmă să putem încuraja câți mai mulți procurori să meargă înainte și să nu-și dea demisia, dar din discuții și sondaje anonime, cunosc că mulți vor să renunțe și să nu meargă înainte. Nu este vorba despre aspectul financiar, dar despre obiectivitatea și siguranța acestui concurs.
Am și eu reticențe cu privire la această procedură și cel mai mult pe viața privată a membrilor mei de familie, a rudelor. Eu mi-am asumat aceste riscuri când am venit în această funcție, nu ei. În aceste chestionare vom fi obligați să oferim date despre apropiații și rudele noastre, idnp, zi de naștere, dar și averea acestora pentru a ne evalua pe noi.
Cât despre salariu - acesta ar fi cam dublu după cel care-l avem acum, după vetting, dar pentru fiecare persoană va fi o decizie personală, pe deoparte procedura de vetting are și riscuri și beneficii.
Beneficiul unui salariu dublu, care e destul de atractiv, iar riscul este de a pierde locul de muncă în procuratură, nu mai poți activa ca avocat sau altă funcție pe parcursul a 7 ani de zile, dacă nu treci acest concurs și nici nu beneficiezi de indemnizația unică, la eliberarea de funcție, care e cu atât mai mare cu cât mai mulți ani lucrați ai.
Deci, cu privire la risc sau beneficiu, eu nu cred că un salariu de 47 de mii de lei este suficient pentru ca cineva să meargă înainte, dacă nu are încredere în procedură.
Alte opțiuni ar fi ieșirea din sistem și activarea într-un domeniu privat”, a declarat șefa Procuraturii Anticorupției.
„Foarte ciudat că doamna Dragalin spune că sunt judecători și procurori corupți în sistem, dar afirma că nu avem nevoie de Vetting și Prevetting. Cum scăpăm de ei dar?”. Astfel a comentat președinta Maia Sandu declarațiile șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, că nu este nevoie de Vetting și Pre-vetting.
Adjunctul Veronicăi Dragalin, Vasile Plevan nu a trecut pre-vettingul. Potrivit Comisiei, acesta nu a întrunit criteriul de integritate financiară și etică, și prin urmare, nu a promovat evaluarea.
Și Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a criticat procedura de vetting. Potrivit lui, aceasta „este prea dură”. Totodată, Munteanu a menționat că vor urma demisii în masă în rândul procurorilor din cauza acestei proceduri.
„Pre-vettingul și vettingul chiar dacă l-ai trecut asta nu înseamnă că omul e neprihănit și poate merge pe apă. Sunt oameni care pot admite greșeli sau erori, unele pot fi intenționate sau neintenționate”. Declarația îi aparține președintului CSP, Dumitru Obadă, făcută după scandalul legat de anularea concursului la șefia Procuraturii Generale, din cauza unei note date de o membră care tocmai trecuse pre-vettingul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!