Potrivit aceleiași surse, propunerea prevede o încetare imediată a focului, urmată de un interval de 15–20 de zile în care părțile ar urma să finalizeze un acord cuprinzător, relatează aceeași agenție.
Înțelegerea inițială ar urma să fie structurată ca un memorandum de înțelegere, finalizat electronic prin Pakistan, singurul canal de comunicare folosit în discuții.
Prima etapă ar include redeschiderea Strâmtorii Ormuz, blocată în contextul tensiunilor recente.
Potrivit sursei citate, toate elementele planului trebuie agreate în cursul zilei, iar înțelegerea inițială ar urma să fie formalizată sub forma unui memorandum transmis electronic prin Pakistan, singurul canal de comunicare folosit în discuții:
„Toate elementele trebuie convenite astăzi”.
Propunerea vine pe fondul ultimatumului transmis de președintele american Donald Trump, care a amenințat cu lovirea infrastructurii critice din Iran dacă Teheranul nu redeschide Strâmtoarea Ormuz până marți seara, ora 20:00 (ora Coastei de Est).
Ce prevede „Acordul de la Islamabad”
Denumit provizoriu „Acordul de la Islamabad”, documentul ar include și un cadru regional privind administrarea strâmtorii, iar discuțiile finale ar urma să aibă loc în capitala Pakistanului.
Conform sursei citate de reuters, varianta finală a înțelegerii ar prevedea angajamente ale Iranului de a nu dezvolta arme nucleare, în schimbul relaxării sancțiunilor și al deblocării unor active financiare înghețate.
Amintim că Axios relata anterior, citând patru surse din SUA, Israel și regiune, familiarizate cu negocierile, că Statele Unite, Iranul și un grup de mediatori regionali discută în aceste zile termenii unui posibil armistițiu de 45 de zile, care ar putea reprezenta primul pas către încetarea definitivă a războiului.
Amintim că Iranul a avertizat luni, 6 aprilie, că va răspunde cu măsuri „mult mai devastatoare” în cazul unor noi atacuri americano-israeliene împotriva infrastructurilor civile, în timp ce Donald Trump și-a amânat din nou ultimatumul adresat Teheranului, de data aceasta până marți, ora 20:00 (ora Washingtonului), echivalentul orei 03:00 miercuri, ora României.
„Dacă atacurile împotriva țintelor civile vor continua, următoarele faze ale operațiunilor noastre ofensive și de represalii vor fi mult mai devastatoare și mai extinse, iar pierderile și pagubele cauzate de menținerea acestei abordări vor fi de zece ori mai mari”, a avertizat purtătorul de cuvânt al comandamentului militar iranian într-un comunicat citat de presa franceză.
Liderul de la Casa Albă a confirmat pe platforma sa Truth Social prelungirea ultimatumului: „Marți, ora 20:00, ora Coastei de Est!”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!