„Bănuiții cu vârste de peste 30 de ani sunt administratorul unei companii și complicele acestuia. Compania administrată de către primul bănuit este specializată în gătirea și comercializarea unor produse alimentare din categoria delicateselor, în Chișinău.
Urmare a informației preliminare privind tăinuirea banilor de la achitarea impozitelor către stat, oamenii legii au descins cu șapte percheziții la punctul de producere, domiciliile și automobilele bănuiților. Acolo, au fost depistați cei peste 2.000.000 lei necontabilizați, un pistol cu gaz deținut ilegal, precum și acte contabile și înscrisuri de ciornă, calculatoare și telefoane mobile care vor fi supuse expertizării.
Investigarea schemei de evaziune fiscală este în desfășurare, timp în care persoanele cercetate penal beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, comunică PCCOCS.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!