400.000 Pui, rațe și curcani sacrificați pentru a opri focarele H5N1 în Germania 29 Atac nocturn în Kiev; blocuri lovite, incendii și evacuări în cartiere 88.000.000 Valoarea bijuteriilor furate din Galeria Apolo; doi reținuți 1.300.000 $ Sumă primită pentru secrete cibernetice vândute Rusiei
(video) Ședința CSM: Un singur candidat, admis la concursul pentru funcția de inspector-judecător. Ce alte 15 proiecte au fost examinate

Consiliul Superior al Magistraturii s-a întrunit într-o nouă ședință, astăzi, 5 august. Pe ordinea de zi au figurat 15 subiecte.

Foto: UNIMEDIA

11:37 Ședința s-a încheiat.

(update) CSM a examinat și a respins contestațiile împotriva hotărârilor Colegiului disciplinar referitor la hotărârile Completelor de examinare a contestațiilor și deciziilor Inspecției judiciare de respingere a sesizărilor:


(update) CSM a decis anunțarea unui concurs pentru suplinirea prin transfer temporar a trei posturi vacante de judecător la Curtea de Apel Nord. Cererile de participare urmează a fie depuse la CSM până la 20 august 2025. Necesitatea organizării unui concurs a apărut după ce mai mulți magistrați de la Curtea de Apel Nord au picat evaluarea externă, a menționat Caraman. 

(update) CSM a aprobat demersul Ministerului Justiției referitor la avizarea repetată a proiectului Ordinului ministrului justiției cu privire la Consiliul pentru Coordonarea Digitalizării Sectorului Justiției.

(update) CSM examinează cererea judecătorului Gheorghe Stratulat de retragere din concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea de Apel Centru.

(update) Are loc examinarea admisibilității dosarelor candidaților înscriși la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor din rândul reprezentanților societății civile. Cu 8 voturi pro, proiectul a fost aprobat.


(update) În urma consultărilor, un singur candidat, Baltuș Ecaterina, a fost admisă la concurs. Balmuș Svetlana nu a fost admisă din cauza nerespectarea termenului.

(update) Membrii CSM examinează admisibilitatea dosarelor candidaților înscriși la concursul pentru suplinirea posturilor vacante de inspector-judecător la Inspecția judiciară.


(update) Are loc examinarea demersului președintelui interimar al Judecătoriei Cimișlia Andrei Brînză, referitor la menținerea împuternicirilor judecătorului Dumitru Cherdivara pentru examinarea unor cauze. Demersul, admis.

(update) Demersul președintei interimare a Judecătoriei Orhei Veronica Cupcea, referitor la menținerea împuternicirilor judecătorului Veaceslav Caragia pentru examinarea unor cauze aflate în faza de finalizare, examinat de plen. Cu 8 voturi pro, demersul a fost admis.

(update) Cererea judecătoarei Ecaterina Buzu de la Judecătoria Orhei, sediul central referitor la suspendarea din funcție, amânată pentru o altă ședință.

(update) Cererea judecătoarei Cristina Păun de la Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei referitor la anularea suspendării din funcție în legătură cu acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului minor, examinată în lipsa judecătoarei. Cu 8 voturi pro, cererea a fost adoptată.

(update) În urma deliberărilor, plenul CSM a hotărât - se admite parțial conestația depusă de Viorel Cociug împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 6/5 din 20 mai 2025, emisă în privința judecătoarei Speranța Clima de la Judecătoria Chișinău. Se anulează hotărârea colegiului disciplinar emisă în privința judecătoarei Speranța Clima de la Judecătoria Chișinău și se adoptă o nouă hotărâre prin care se constată abaterea disciplinară prevăzută de articolul 4 aliniat 1 litera b din legea 178 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor și se aplică sancțiune disciplinară sub formă de avertisment, în rest hotărârea se menține.

(update) Consiliul s-a retras în deliberare.

(update) Consiliul examinează contestația depusă de Viorel Cociug împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 6/5 din 20 mai 2025, emisă în privința judecătoarei Speranța Clima de la Judecătoria Chișinău. Contestația se examinează în lipsa judecătorulu vizat.

(update) Cu 8 voturi pro, agenda ședinței a fost aprobată.

9:12 Pe agenda ședinței a fost inclus un subiect și anume aprobarea unui plan de acțiuni privind implementarea legii cu privire la mecanismul de judecare a cauzelor de corupție și a celor conexe corupției.

9:11 Subiectul numărul 7, demersul președintelui interimar al Judecătoriei Cahul Leonid Turculeț, referitor la desemnarea unor judecători pentru exercitarea atribuțiilor judecătorului de instrucție, exclus de pe agendă.

9:07 Ședința a început cu prezența a 8 membri.

Ordinea de zi a ședinței:

Agenda 33 by maria.hincu on Scribd


Pub