79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Tânărul care și-a ucis mama, noaptea trecută, apoi a sărit de la etaj, a fost operat: În ce stare se află

Tânărul bănuit că și-ar fi ucis mama cu un cuțit, este internat în stare gravă la terapie intensivă. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA, de către Dorina Arsene, purtătoare de cuvânt la Institutul de Medicină Urgentă.

Foto: UNIMEDIA

„Pacientul imediat ce a ajuns în Unitatea de primiri urgențe a fost consultat și investigat și transportat în sala de operație.

La moment, pacientul se află în stare extrem de gravă în secția terapie intensivă”,  a declarat Dorina Arsene, purtătoare de cuvânt la Institutul de Medicină Urgentă.

Noi detalii despre crima produsă aseară, unde o învățătoare de clasele primare ar fi fost ucisă cu sânge rece de propriul fiu. Potrivit surselor UNIMEDIA, tânărul s-ar fi întors acasă în jurul orei 4 dimineața, după ce a mers la o petrecere. Între cei doi ar fi izbucnit un conflict, care a degenerat rapid. La un moment dat, băiatul și-ar fi înjunghiat mama cu un cuțit.

Femeia de 48 de ani, ucisă cu sânge rece de propriul fiu aseară, ar fi  învățătoare de clasele primare.

O crimă deosebit de gravă a avut loc aseară în sectorul Rîșcani al capitalei. Oamenii legii au intervenit într-un apartament, după ce au fost sesizați precum că un tânăr și-a omorât mama.


Pub