„Potrivit materialelor cauzei penale, bănuiții ar fi pretins și primit 1500 de euro de la denunțător, susținând că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul SÎVDCA Bălți și că le poate determina să favorizeze la examene un candidat la obținerea permisului de conducere de categoria B. După ce nu și-ar fi onorat promisiunea, aceștia au decis să returneze suma primită – fapt documentat de CNA în cadrul unei cauze penale pornite în temeiul art. 326 cod penal – „traficul de influență””, menționează CNA.
În context, oamenii legii au operat percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților. De la fața locului au fost ridicate probe relevante pentru cauză, inclusiv purtători de informații și mai multe seturi de acte ale candidaților la perfectarea permiselor de conducere cu sume de bani atașate. Ambele persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Totodată, instituția a publicat un extras din înregistrărie audio din dosar.
„C.N: 500 numai?
C.M: A, da.
C.N: 1500.
C.M: A da, da, da.
C.N: O mie ne-ați dat și iată încă 500”, se arată în stenograma convorbirilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!