„Vreau să pun câteva întrebări unor deputați din PAS, cu care am muncit cot la cot, pentru ca astăzi să avem o justiție corectă. Vă întreb pe voi, cei care, așa cum vă jurați, mi-ați fost prieteni, deputați ajunși, diferiți miniștri, șefi de inspectorate, dacă nu cumva doriți să îi puneți la dispoziție un automobilcu tot cu benzină, ca să mă deplasez în ședințele de judecată, de la Ungheni până la Cahul. Voi bani aveți, eu doar pentru justiție am luptat, să vă văd pe voi deputați. Eu v-am făcut pe voi deputați, cei din PAS, voi m-ați lăsat cu fundulețul pe gheață. Nu doriți să îmi puneți la dispoziție un automobil din dotarea ministerelor sau Parlamentului să mă pot deplasa de la Ungheni până la Judecătoria Cahul, dat fiind faptul că sursele mele financiare sunt mai jos de zero?”, a spus Gherghe Petic.
Activistul a adresat o întrebare și deputatului PAS Lilian Carp: „Cine este pentru tine polițistul de la secția de anchetă a Poliției de Frontieră, anterior activa în Direcția generală urmărire penală, cel care mi-a fabricat dosarul, Valentin Franț?”
Totodată, Petic le-a solicitat unor rerpezentanți de la PAS să nu-l abordeze cu funcții: „Nu am nevoie de funcțiile și pomenile PAS-ului, comparativ cu voi, eu nu slugărnicesc un partid. Înțeleg că vreți să mă atrageți într-o funcție și acolo să mă discreditați. Nu mă sunați. Nu-mi trebuie să mă puneți șef pe la pușcării”.
Pe final, Petic și-a reiterat solicitarea inițială: „Domnilor deputați PAS, aveți curajul, dat fiind faptul că am muncit, robit pentru voi, v-am adus în Parlamentul RM, puneți mână de la mână și dați-mi câte o miișoară de lei acolo și dați-i lui Petic pe parcursul lunii iunie pentru a stinge dosarele fabricate, la benzină la ănchirierea mașinii și la plata avocaților. Voi bănișori aveți. Eu am trezit dreapta, cetățenii, pentru a vă face pe voi deputați”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!