18,58 lei/l Motorină 18,58 lei/l benzină 21,81 lei/l prețuri minime recente ANRE valabile weekend 2 Tineri decedați în accident teribil la Botanica Volkswagen tamponat evacuator bd Dacia 50 Pompieri interveniți noaptea în centrul Chișinăului la incendiul de 1000 m² la un complex locativ 19,81 lei Euro la 19,81 lei curs BNM pentru weekend în scădere cu 3 bani dolar 16,80 lei -2 bani
(video) Momentul în care 4 „gospodine” dezbat și încarcă într-un Q5 pavajul public de pe strada Kiev

Persoanele care ar fi furat pavaj de pe strada Kiev din capitală, noaptea trecută, au fost surprinse într-o secvență video, în timp ce încarcău, într-un automobil Q5, elemente de pavaj de pe șantierul de renovare a scuarului din strada Kiev, sectorul Rîșcani.

În imaginile video se văd patru femei care dezbat și încarcă în portbagaj elementele de pavaj. La un moment dat, de ele se apropie un bărbat, cu o bicicletă.

Despre incident a anunțat astăzi dimineață primarul general al capitalei, Ion Ceban, care a solicitat implicarea instituțiilor de profil pentru identificarea persoanelor suspectate de sustragerea materialelor de construcție.

De asemenea, edilul a solicitat să fie făcute publice imaginile video și pozele, unde sunt depistați unii cetățeni care au comis furturi de pe domeniul public.

Un alt caz de furt a avut loc în sectorul Buiucani al capitalei. Un cetățean a fost prins în timp ce planifica să ducă acasă o bancă instalată de municipalitate pe strada Ion Pelivan.

Edilul capitalei a declarat că asemenea acțiuni sunt josnice, iar efortul depus de municipalitate este în van. Totodată, Ceban a cerut responsabililor să securizeze șantierele, iar persoanele vinovate să fie sancționate.


Pub